Conceptul Lexus LF-ZL anunță viitorul etalon al mărcii. Platformă modulară și tehnologie cu inteligență artificială

de Tiberiu Safta
Vineri, 27.10.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Lexus a prezentat oficial conceptul LF-ZL în cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia. Noul concept prevestește un viitor etalon al mărcii nipone.

Continuă prezentările de concepte în cadrul Salonului de Mobilitate din Japonia. Pentru ediția din acest an, Lexus a prezentat nu unul, ci două concepte noi. Primul dintre acestea este botezat LF-ZL, un concept care anunță un viitor etalon al mărcii nipone. La prima vedere, noul concept este un hatchback de dimensiuni mari și care propune un design ascuțit dar relativ discret.

Partea din față este desenată într-un stil futurist, cu faruri LED în forma literei V și cu o capotă cu un vârf foarte ascuțit. Portierele au suprafețe relativ netede, în timp ce partea din spate prezintă din nou câteva muchii ascuțite.

În schimb, cel mai important aspect tehnic al noului concept este platforma. Conceptul LF-ZL este bazat pe o nouă platformă modulară, care împarte vehiculul în 3 părți diferite. Fiecare parte este construită printr-un nou proces avansat de turnare, aproape identic cu cel utilizat recent de către rivalii de la Tesla. Această abordare permite mai multă libertate de design, dar și un nivel mai mare de rigiditate.

De asemenea, această metodă este mai simplă și mai ieftină pentru producerea unei mașini electrice.

Alături de asta, conceptul LF-ZL aduce în prim plan și noul sistem de operare Arene OS, care integrează și funcții bazate pe inteligență artificială. Cu ajutorul AI, va fi stabilită o conexiune între ocupanți și mediul înconjurător. De exemplu, atunci când un ocupat va arăta cu degetul către un obiect de interes, asistentul AI va oferi informații suplimentare despre acel obiect respectiv. Acest lucru este posibil datorită unor senzori montați în bord.

Lexus nu a dezvăluit niciun detaliu tehnic despre propulsorul electric al noului concept.

via Lexus

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru