Fiat a prezentat la începutul lunii martie primele imagini și detalii tehnice pentru 500 electric, iar câteva zile mai târziu oficialii mărcii italiene au confirmat că vor lansa și alte modele electrice pe această platformă.
Olivier Francois, președintele global al brandului Fiat, a dezvăluit că următorul pe listă este o versiune de serie pentru conceptul Centoventi, care a fost prezentat oficial la Salonul Auto de la Geneva din 2019.
"Anul trecut la Geneva am arătat cealaltă electrică, la care încă lucrăm. Nu a fost doar un exercițiu de design. Este o altă abordare pentru o mașină electrică. Cred că avem un viitor luminos în privința mașinilor electrice de oraș, prin 500e și prin abordarea minimalistă a acestui Centoventi cu preț mai mici care este inspirat din Panda", a declarat el.
Conceptul Fiat Centoventi a ieșit în evidență prin gradul ridicat de personalizare, atât în privința culorilor disponibile pentru caroserie, cât și în privința designului interior.
În plus, conceptul putea integra un număr diferit de module pentru a oferi clienților autonomii cuprinse între 100 și 500 de kilometri. Nu este însă clar dacă această idee poate fi pusă în practică și în cazul versiunii de serie.
Pentru moment, oficialii Fiat nu au menționat când va fi lansată pe piața versiunea de serie a conceptului Centoventi.
Via Auto Plus, Auto Express
Hmm....v-ati prins? Centoventi electric cu mutra de ...charger!? da?