După ce Renault a fost partenerul Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) în ultimii 8 ani (acoperind Jocurile Olimpice de la Londra și Rio), Toyota preia rolul de partener pe zona de mobilitate în vederea Jocurilor Olimpice Tokyo 2020.
Pe lângă parteneriatul cu COSR, Toyota a semnat un contract de colaborare și cu Comitetul Național Paralimpic România (CNPR).
Colaborarea între biroul românesc al celor de la Toyota și cele două entități sportive vine pe fondul unor parteneriate globale semnate de Toyota cu Comitetul Internațional Olimpic, constructorul japonez devenind astfel partenerul exclusiv la nivel de mobilitate pentru unul dintre cele mai populare evenimente sportive ale planetei la edițiile 2020 (Tokyo) și 2024 (Paris).
"Ambele parteneriate reprezintă un angajament solid atât pentru noi, cât și pentru cei de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Comitetul Național Paralimpic România, mai ales că împărtășim aceleași valori. Sustenabilitatea reprezintă pentru noi unul dintre pilonii cheie în activitatea pe care o desfășurăm în fiecare zi.
Parteneriatul cu COSR vine ca o confirmare a dorinței noastre de a susține o mobilitate mai sigură și mai eficientă, în timp ce parteneriatul cu CNPR ne oferă posibilitatea de a depăși barierele sociale și discriminarea și oferă șansa paralimpicilor de a face performanță și de a inspira o lume întreagă", a declarat Edit Corcoman-Târcolea, managerul general al Toyota România.Semnarea parteneriatului a avut loc în prezența președinților COSR și CNPR la sediul biroului românesc al constructorului nipon. Acordul global acoperă toate brandurile Toyota relevante din cadrul categoriei, inclusiv Toyota și Lexus. În acest moment, Comitetul Olimpic și Sportiv Român a achiziționat de la Toyota România 2 unități Toyota RAV4 Hybrid, o unitate Toyota Hilux și o unitate Toyota ProAce.
Comentarii (0)