Codul Rutier a fost modificat: Interdicţii şi obligaţii pentru biciclişti şi mopedişti

de Sebastian Toma
Vineri, 26.07.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Modificările aplicate Codului Rutier vor intra în vigoare peste două săptămâni. Acestea implică obligaţii noi pentru biciclişti, mopedişti şi şoferi.

Până la data de 19 ianuarie 2014, pregătirea teoretică şi practică prin cursuri organizate de unităţi se consideră realizată în situaţia candidaților la examenul pentru obținerea permisului de conducere din categoria AM, care fac dovada că au absolvit cursul de legislaţie rutieră în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule, anterior datei de 19 ianuarie 2013

HG 480/2013
Noul Cod Rutier
Codul Rutier a suferit noi modificări, operate prin HG 480/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 454 din 24 iulie, care vor intra în vigoare începând cu data de 8 august. Noile reguli implică aproape toţi participanţii la trafic, de la biciclişti până la transportatori. Prima schimbare implică şi aspiranţii la titlul de şofer, candidaţii care vor să promoveze examenul auto. În baza acestei schimbări, proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere va fi valabilă un an întreg de la promovarea acesteia, spune noul Cod Rutier. Până acum, candidaţii erau nevoiţi să reia examenul teoretic după fiecare tentativă eşuată de promovare a examenului practic. Reprezentanţii poliţiei rutiere au dorit să reducă birocraţia prin această măsură, micşorând cozile la respectivele ghişee în favoarea unor cozi la listele de înscrieri pentru examenul practic.

Bicicliştii sunt singurii utilizatori ai drumului care vor mai avea voie să circule pe acostamentul drumului, dar numai dacă segmentul de drum respectiv nu are piste special amenajate şi aceştia nu pun în pericol circulaţia prin abordarea respectivului petic de asfalt.

Toţi ceilalţi conducători auto au interdicţie de a circula pe acel segment de drum şi pe banda de urgenţă, aceasta fiind destinată doar urgenţelor reale. În cazul în care un segment de drum nu prezintă nici pistă de biciclişti şi ciclistul consideră că pune în pericol circulaţia, legea nu îi dă nicio indicaţie privind modul în care acesta ar trebui să circule. La fel ca şi până acum, necunoaşterea legii nu scuză contravenientul de la sancţiuni, deci bicicliştii vor fi nevoiţi să aprofundeze Codul Rutier pentru a evita sancţiunile şi neplăcerile legale pe viitor. La fel ca şi până acum, bicicliştii nu au voie să circule în paralel pe drum, să folosească trecerile de pietoni sau să înveţe mersul pe bicicletă pe un drum intens circulat. Noua obligaţie a bicicliştilor va fi să poarte întotdeauna un act de identitate asupra lor.

Esential 15 zile durează intrarea în vigoare a noilor modificări, din momentul publicării în Monitorul Oficial.
Conducătorilor de mopede li se va impune încă o restricţie, preluată direct de la motociclişti – aceştia nu vor avea voie să transporte pasageri în stare de ebrietate. Interdicţia se aplică şi transportatorilor de mărfuri, în cazul în care aceştia au pasageri în cabină.
Mai mult decât atât, conducătorii de mopede sunt obligaţi să circule pe benzi într-un singur rând, fiind interzisă rularea în paralel a două sau mai multe mopede. După cum dictau şi normele bunului simţ, mopedele nu au voie să utilizeze trecerile de pietoni în vederea traversării.

Noul Cod Rutier aduce şi beneficii. Astfel, posesorii de permis de conducere categoriile B, BE, C sau CE vor avea voie să conducă şi tractoare, restricţia celor cu permis de categorie B fiind vehiculele cu masa maximă autorizată de 3.5 tone plus remorcă de până la 750 kilograme, pe când şoferii care au permis de categorie C sau CE au voie să conducă şi vehicule mai grele. În cazul în care o bandă de circulaţie se blochează, conducătorii de tramvaie au obligaţia să folosească luminile de avarie, în ordinea opririi, pentru a semnaliza acest lucru.

Via MO

Comentarii (7)

  • "Noua obligaţie a bicicliştilor va fi să poarte întotdeauna un act de identitate asupra lor."
    Eu stiam ca si inainte, ca simplu pieton, era obligatoriu sa ai un act de identitate la tine. Daca, dintr-un motiv oarecare, un militian iti ordona sa te legitimezi, trebuia sa-i prezinti B.I./C.I. Altfel, erai amendat (cu o spaga, un caltabos, o palinca eventual).
    Cat despre biciclistii care circula cum ii taie pe ei capul, inca nu am vazut vreunul care sa fie amendat (idem carutasi). Si nici nu cred sa se intample asa ceva in urmatorul sfert de veac, in RO, bineinteles. Militienii "castiga" mai mult daca au "grija" de soferi.
    9 2
  • @LR:
    Da, este corect. Probabil că au dorit să subliniieze acest lucru.

    La căruţaşi, regula era să le confişte caii şi căruţa. N-am văzut asta încă.
    11 0
  • Drumurile au fost facute de mii de ani cu caruta , cu calul ... nu cu masina. Faptul ca acum circula si masini pe ele, si ca sunt asfaltate asta nu inseamna ca vre'o lege imbecia-ti poate interzice deplasarea pe un drum care a exista de 1000 de ani :) ... Aberant, este ca si cum ti s-ar intrezice sa te deplasezi ... pe unde sa ajungi din punctul A in B ? pe aratura ? In zbor ? ...

    asta referitor la :
    "n cazul în care un segment de drum nu prezintă nici pistă de biciclişti şi ciclistul consideră că pune în pericol circulaţia, legea nu îi dă nicio indicaţie privind modul în care acesta ar trebui să circule." !!!
    4 9
  • referitor la posesorii de permis cat B pot conduce un tractor dar cu masa max aut de pina la 3,5 to este ABERANT .de ce ? pai conduc un bolid cu 250 km / ora si nu pot conduce un amarit de tractor cu 20 km /ora.Apropo desteptii care au facut legea au vazut ca un tractor 445 are masa max aut 3850 kg .cum poti sa conduci tractor cu B ?APROPO doar cele cu pedale doar..
    5 0
  • Nu este si nu a fost nici inainte obligatorie purtarea unui act de identitate.

    Aceasta confuzie exista chiar si cand erau buletinele cu foi pe care scria cat se poate de limpede: " se recomanda purtarea..."

    Obligatia biciclistilor de a avea un buletin la ei este o tampenie care ii scuteste pe politisti sa te mai duca la sectie. De acea se si crede ca legea iti cere sa ai la tine acte. Daca nu le ai - e dreptul tau - au ei dreptul sa te ia pe la sectie.

    Mai bine s-ar ocupa sa puna biciul pe noi mereu. Sa nu ne ierte cand suntem violenti, grabiti sau in alte forme de ilegalitate pe drumurile publice.
    0 0
  • Sau poate s-au gandit sa te poata identifica in caz de accident.
    Minorii insa nu au buletine. Ar trebui poate un registru velo unde seriile bicicletelor sa fie notate si legate de un proprietar.
    0 0
  • IULIAN
    Vin si eu cu o intrebare:Oare acesti CRETINI ca nu pot sa zic decat asa care au contribuit la facerea acestei legi nu au copii?Nu se gandesc la o fabrica de biciclete?Daca eu am copil de 13 ani si merge pe bicicleta cum sa se legitimeze la domnul politist?Nu scrie in lege ca cu certificatul de nastere.De ce am mentionat si despre fabricile de biciclete.Daca nu am voie prin lege sa circul cu bicicleta decat dupa 14 ani dupa ce am buletin atunci copilasii nostri nu vor mai avea voie pe bicicleta si daca nu-i voie nu-i mai cumpar.Si daca nu-i mai cumpasr acea fabricuta se inchide.CRETINITATE
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru