Circulaţia pe podul de la Feteşti va fi liberă în weekend-uri în timpul orelor de aglomeraţie, anunţă Digi 24. Cei de la CNADNR au stabilit că vor putea să reducă semnificativ cozile de la orele de vârf dacă le vor permite şoferilor să treacă fără să plătească de vineri la ora 18 până sâmbătă atunci când merg spre litoral, respectiv dinspre litoral spre Bucureşti dacă trec prin staţia de taxare în intervalul orar cuprins între ora 06:00 a zilei de duminică şi până la ora 12:00 în ziua următoare de luni. Măsura este păguboasă pentru Compania Naţională de Drumuri, care a înregistrat anul trecut pierderi de aproape două milioane de euro, dar reduce semnificativ aglomeraţia la respectiva staţie de taxare şi ajută turismul din zona litoralului, cu excepţia cazului în care şoferii folosesc autostrada respectivă doar pentru a trece vama înspre Bulgaria şi a apela la staţiunile vecinilor de la sud.
Circulaţia pe Transfăgărăşan a fost deschisă astăzi, dar Transalpina rămâne închisă tot anul
Schimbarea momentului în care este gratuită trecerea pe podul de la Feteşti poate ori să aducă o scădere mai puţin drastică a încasărilor CNADNR, ori să provoace aceleaşi cozi la staţia de taxare ca şi până acum, dar numai în respectivele intervale orare. Rămâne de văzut cum va evolua situaţia în funcţie de programul abordat de şoferii români. Un impediment major al respectivei staţii de taxare este faptul că şoferul unui autoturism trebuie să achite suma de 13 lei pentru o trecere, iar nu toţi conducătorii auto sunt pregătiţi cu suma potrivită în momentul în care ajung în faţa ghişeului.
Soluţia la întreaga problemă ar fi un sistem modernizat de taxare, similar cu cele folosite în alte state din lume.
Autostrada Bucuresti-Constanţa va primi perdele forestiere împotriva viscolului
Criticii taxei de pod de la Feteşti spun că aceasta este nejustificată în contextul în care există deja o taxă de drum, sub forma rovinietei, încasată tot de CNADNR cu acelaşi scop declarat: întreţinerea şi dezvoltarea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi. În alte ţări, aceste staţii de taxare au fost informatizate şi includ camere video de supraveghere, plata cu cardul direct la un automat specific şi cartele pre-plătite sau abonamente cu transpondere, montate pe maşini, care permit trecerea prin punctele de taxare fără oprire.CNADNR a suspendat temporar taxa de pod de la Feteşti
Via Digi24 | Sursă foto
Comentarii (2)