Claudius Bogusch, românul din spatele motoarelor noului BMW Seria 5

de Tiberiu Safta
Sambata, 17.02.2024
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Motoarele noii generații BMW Seria 5 au fost dezvoltate de către un inginer român. Numele său este Claudius Bogusch și este unul dintre o mulțime de ingineri născuți în țara noastră care lucrează pentru nume consacrate din străinătate. În acest articol, îl vom cunoaște mai bine pe omul din spatele motoarelor noului model de clasă executive.

La invitația BMW România, am răspuns prezent la o conferință online pentru a lua parte la o prezentare despre Claudius Bogusch. Cine este acesta, te vei întreba. Ei bine, află că el este un inginer român și este omul din spatele sistemelor de propulsie ale noului BMW Seria 5. În cadrul conferinței, am avut ocazia să-l cunoaștem mai bine pe inginerul născut în țara noastră și de a afla mai multe detalii despre cum sunt construite motoarele noului BMW Seria 5, atât în cazul exemplarelor destinate pieței europene, cât și în cazul celor vândute și în afara Bătrânului Continent, cum ar fi în China.

DIN BUCOVINA LA MÜNCHEN

Dar înainte să trecem la aceste detalii, să povestim puțin despre viața lui Claudius Bogusch. Acesta s-a născut în 1985, în inima Bucovinei, mai exact la Câmpulung Moldovenesc. Mama lui are origini germane. La vârsta fragedă de numai 7 ani, Claudius emigrează în Germania, împreună cu familia lui. Ajuns acolo, viitorul inginer se stabilește la Plauen, în land-ul Saxonia, acolo unde face școala și liceul.

În 2004, Claudius Bogusch devine student în cadrul Facultății Politehnice de la München, cu specializarea Construcții Mașini. Cinci ani mai târziu, în 2009, Bogusch își începe cariera, în mod natural, la BMW, datorită locului unde era student. Primul său proiect în cadrul grupului bavarez a fost dezvoltarea și îmbunătățirea motorului de 1.6 litri cu numele de cod Prince, dezvoltat de BMW în colaborare cu Grupul PSA. Acel motor, în versiuni aspirate natural și turbo, a fost prezent la modelele Mini și BMW Seria 1 de la acea vreme, precum și la alte modele din cadrul mărcilor care alcătuiau grupul francez.

DE LA MÜNCHEN LA SHANGHAI

La scurt timp după asta, Bogusch a început să lucreze în departamentul de cercetare și dezvoltare pentru motoare în cadrul BMW. Prin mâna lui au trecut inclusiv motoarele V8 și V12 ale mărcii bavareze din prima jumătate a anilor 2010. Un nou capitol începe în 2015, atunci când Bogusch este mutat în China, unde devine responsabil pentru localizarea motoarelor termice pentru modelele destinate acestei piețe.

În cadrul conferinței noastre, Bogusch ne explică faptul că, pentru ca un produs să fie considerat Made in China și să beneficieze de scutirile de taxe necesare, acesta trebuie să fie produs în China în proporție de 40%. La acest capitol, inginerul român ne mai spune și faptul că nivelul calitativ dintre modelele produse în Europa și în China este absolut identic.

Bineînțeles, atingerea acestui nivel înalt nu a fost un lucru ușor pentru BMW, deoarece este obligatoriu să lucrezi cu furnizori locali pentru a ajunge la acel procent de 40%.

După 4 ani petrecuți în China, mai exact la Shanghai, Bogusch revine în Germania în 2019. Odată revenit pe Bătrânul Continent, Bogusch este acum însărcinat cu dezvoltarea sistemelor de propulsie și transmisiilor pentru actuala generație BMW Seria 5. Așa cum bine știi, noul model a fost lansat oficial în primăvara lui 2023, mai întâi în varianta berlină. La începutul lui februarie 2024, am făcut cunoștință și cu noua variantă Touring.

TREI PALIERE DE DEZVOLTARE

Revenim la conferința online, unde aflăm că limba de zi cu zi a inginerului nostru este, evident, germana. Însă, spre încântarea noastră, Claudius cunoaște foarte bine limba română după mai bine de 30 de ani în care limba germană a devenit prioritară. Prezentarea a început cu explicarea tehnologiei noi a Seriei 5, prezentă la toate cele 3 versiuni de motorizare: mild-hybrid, hibrid cu încărcare la priză și electric. Cu această ocazie, l-am întrebat pe inginerul român de ce BMW a ales să nu aibă în gamă un motor hibrid tradițional. Răspunsul său a fost că BMW nu crede că o asemenea motorizare este la fel de eficientă ca un propulsor hibrid cu încărcare la priză. Astfel, bavarezii pun mai mult accent pe dezvoltarea propulsoarelor PHEV.

Tot în cadrul discuției, Bogusch a fost întrebat de ce versiunile oferite cu motoare PHEV se încarcă la numai 7.4 kW la o priză AC. Asta în condițiile în care alți producători oferă încărcare DC de maxim 50 kW. Inginerul român ne-a explicat faptul că o încărcare mai rapidă ar crește nu numai prețul mașinii, ci și greutatea acesteia. El precizează că este cel mai bine ca mașina să fie încărcată acasă sau la birou timp de câteva ore, iar pentru deplasările pe distanțe lungi să fie folosit motorul termic.

De altfel, însuși Claudius ne-a spus că el conduce modele BMW cu motoare diesel pentru călătoriile lungi. În mediul urban și în apropiere de orașe, el conduce modele electrice ale mărcii bavareze.

În ceea ce privește partea cu motoare mild-hybrid, Claudius Bogusch ne-a prezentat și o versiune a Seriei 5 care nu este disponibilă în Europa. Aceasta se numește 540i xDrive și primește un motor pe benzină cu 6 cilindri și 381 de cai putere, plus un sistem mild-hybrid de 48 de volți.

Bineînțeles că l-am întrebat de ce noi, europenii, nu vom primi această versiune. La această întrebare, Claudius ne-a spus că se pregătește o versiune și mai bună pentru Europa. Concret, viitoarea versiune va avea un motor cu 6 cilindri cuplat la un motor electric. Rezultatul va fi un nou PHEV, care va fi mai puternic și mai eficient față de versiunea amintită mai sus.

La final, Claudius Bogusch ne-a povestit puțin și despre propulsoarele electrice ale noii Seriei 5. Aici am aflat că bateriile conțin celule prismatice montate exact în centrul mașinii pentru o distribuție optimă a greutății. De asemenea, aflăm și faptul că, în cazul în care o celulă este avariată, bateria poate fi desfăcută, iar celula va putea fi înlocuită individual. Astfel, nu este nevoie de înlocuirea bateriei.

BMW NU RENUNȚĂ LA MOTOARELE TERMICE

Pe plan mondial, BMW dorește ca 60% din vânzările totale să fie reprezentate de motoarele mild-hybrid. În același timp, 30% din vânzări vor fi reprezentate de mașinile electrice, iar restul de 10% de către motoarele PHEV. Și pentru că subiectul principal este despre motoare, Claudius ne spune că s-a ajuns aproape la limita dezvoltării motoarelor termice, iar că acestea sunt cât se poate de prietenoase cu mediul și eficiente.

Chiar și așa, Claudius mai precizează că BMW nu are de gând să renunțe la motoarele termice. Marca bavareză este una din puținele mărci care nu a stabilit un termen limită pentru aceste motoare. Cât despre viitoarele norme de poluare Euro 7, Claudius este încrezător că motoarele pe benzină vor reuși să respecte noile norme. În schimb, nu este atât de sigur în ceea ce privește motorizările diesel, mai ales că noile norme pentru motoare nu sunt încă stabilite în mod clar.

ACTUALIZĂRI PENTRU URMĂTORII 20 DE ANI

Încheiem acest articol prin a vorbi puțin și despre aplicația MyBMW, despre care Claudius ne spune că sunt 10 milioane de utilizatori în prezent. Mai mult, peste 20 de milioane de mașini au acces la sistemul cloud al mărcii, iar 5 milioane de mașini pot să primească actualizări over-the-air. Practic, orice sistem al mașinii, de la motor, suspensie, transmisie, până la climatizare și alte funcții beneficiază de îmbunătățiri în mod regulat. O mașină poate, astfel, să primească update-uri pentru aproximativ 20 de ani.

Comentarii (13)

  • George Simion
    da..mai roman decat iohanus. ce are in picioare?!

    mai sare lantul la benve?
    7 11
  • George Simion
    nu se plateste nimic pt actualizarile ale? de ce nu se pot instala si pe masinile vechi cu un retrofit?

    cum adica euro 7 nu e definit?

    conduce diesel..a ramas corigent la fizica si bio?
    6 11
  • George Simion
    a lucrat la mptorul "prince"...qed! ar trebui sa conduca numai acel motor pana la pensie.
    7 6
  • no, daca e problema la motor, nu-i mai injuram pe nemtalai?
    1 5
  • Bravo lui… se pare ca nu doar “Dutz” considere ICE-urile departe de a putea fi complet înlocuite de electrice. Pe moment se pare ca reveni ICE-urile… exact cum ghicitoarea a spus ;))
    8 5
  • Tot ce spune e prefect logic si de bun-simt. Bine.. nu ma astept ca unele vietuitoare cu gleznutzele epilate spalate pe creier de plusereu sa inteleaga ceva. Ei stiu mai bine decat inginerii BMW. Ei stiu ca tot ce nu e pe baterii e "fumegatoare". Atat pot ei... :)
    15 8
  • ce inginer ca inca ii da cu virgula euro 7. si mai taraste si un dizal.
    4 12
  • spaclu lu manole
    Exact. Electric in oras, ICE/hibrid in afara. Pana la urmatoarele generatii de baterii si motoare electrice. Atunci balanta se va inclina tot mai mult pe curent.
    3 6
  • Mare catastrofa a fost si este motorul Prince. Cred ca e in top 5 dezastre de motoare ale primului sfert de secol 21.
    90% din motoare nu apuca 100k fara o problema majora de lant distributie, axe decalate, pompa de apa, consum ulei, pompa de injectie, termostat, detonatii necontrolate etc.
    4 1
  • Nu este nimic anormal ca o persoană din cadrul Bmw sa spună ca motoarele termice vor mai rămâne , iar unii români sa-l contrazică pe motiv ca e minciună, manipulare, realitate paralelă.

    Vine el șeful Toyota sa spună același lucru, îl desființează EVanghelistii din trei mișcări, dar asta înseamnă democrația și e bine ca încă mai există, cu toate ca ecologiștii radicali nu prea agreează acest lucru .
    9 2
  • @dan_grc
    Nu e nimic anormal ca sa zica o persoana care lucreaza la BMW, ca asta ii zice compania ca trebuie sa zica.
    Ar fi culmea sa zica altceva, ca in secunda 2 zboara de la ei.
    E ca si cum s-a dovedit ca germanii au umblat cu softuri ilegale si ei zic ca nu, ca de fapt un inginer mititel a incercat sa faca ceva, fara ca tot managementul sa observe si sa stie.
    O mizerie de marca, cu reclame la condus agresiv si care atrage cocalarii.
    Nimic deosebit pana acum, au ramas la fel.
    Daca BMW e asa tare, de ce au avut nevoie de ajutor de la presedinte ca sa castige ilegal o licitatie?
    Si de ce in Anglia politia a renuntat la ele dupa ce multe au luat foc si un politist chiar a murit?
    4 9
  • Mai hatere, de 6-7 ani spui același lucru, ca dispar motoarele termice, nici dieselul n-a dispărut din oferta Bmw, absolut toate modelele, în afară de M-uri, au și diesel, ceea ce declară este conform realității, ești foarte perseverent în prostie .

    Ce treabă are Bmw ca marcă cu licitațiile dubioase din România ? Fix de asta e pe primul loc mondial la premium, că are pile la președintele României.
    12 2
  • Cătălin
    Search Bogusch pe google ... Nimic. Doar conferința online preluată de 10-15 publicatii și un Bogusch comandant de lagăr nazist
    1 8

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru