Unul dintre cele mai interesante proiecte ale lumii auto contemporane se concentrează, paradoxal, pe recrearea la scară 1:1 și respectând fiecare detaliu al unor modele istorice de succes. Este vorba de proiectul Jaguar Classic, o divizie a mărcii britanice al cărei scop este acela de a construi de la zero replici identice ale mașinilor care au făcut istorie pentru brandul din Albion.
După ce anterior au întregit patrimoniul modelului Lightweight E-Type construind în 2014-2015 șase exemplare pierdute în negura istoriei și apoi au refăcut cele nouă exemplare ale lui XKSS arse într-un incendiu în anii '50 înainte ca ele să ajungă la clienți, următorul proiect pe ordinea de zi a inginerilor Jaguar Classic este unul cu adevărat excepțional: reconstrucția după speciaficațiile originale a 25 de exemplare ale modelului D-Type.
Sunt interesante atât numărul de mașini care vor fi asamblate, cât și povestea mașinii în sine. În anul 1955, Jaguar a plănuit construcția a 100 de exemplare D-Type, însă doar 75 dintre acestea au văzut până la urmă lumina zilei.
Cu toate acestea, modelul a făcut istorie pentru Jaguar, câștigând Cursa de 24 de ore de la Le Mans de trei ori între 1955 și 1957.Evident, scopul Jaguar Classic va fi acela de a continua munca Jaguar de unde a rămas în anii '50, completând colecția cu cele 25 de mașini care nu au mai apucat să fie construite.
Toate mașinile vor fi construite cu ajutorul schițelor și planurilor originale, urmând ca designul și partea tehnică să fie refăcute conform acestora. Cei 25 de fericiți clienți vor putea să aleagă între două configurații de caroserie: 1955 Shortnose și 1956 Longnose.
Pentru a le demonstra celor interesați capacitatea echipei de a construi replici identice ale modelelor de acum mai bine de 60 de ani, Jagaur Classic a pus deja pe roți un exemplar D-Type "reîncărcat" în versiune Longnose (capotă lungă) dezvoltat sub formă de prototip ingineresc.
"Jaguar D-Type este una dintre cele mai reprezentative și mai frumoase mașini de competiție din istorie, cu rezultate excepționale în cele mai dure competiții din motorsportul mondial.
Oportunitatea de a continua povestea de succes a lui D-Type completând lista de modele produse la Coventry este un proiect unic în viață din care experții noștri de clasă mondială de la Jaguar Land Rover Classic sunt mândri să facă parte", a declarat Tim Hannig, directorul diviziei retro a constructorului britanic.Jaguar nu a anunțat încă prețul unui exemplar D-Type, însă este foarte posibil ca acesta să depășească suma de un milion de lire sterline pe care Jaguar Classic a cerut-o fiecărui client care a comandat unul dintre exemplare XKSS reconstruite acum doi ani.
Comentarii (1)