Citroen vrea să reinventeze modelele C5 şi C6 pe baza conceptului CXperience: design modern, tehnologie şi confort

de Daniel Popescu
Marti, 27.09.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Citroen îşi propune să relanseze modelele C5 şi C6 la începutul anilor 2020 pe baza conceptului CXperience, care aduce un design modern, multă tehnologie şi confort pentru şofer şi pasageri.

La sfârşitul lunii august, Citroen a dezvăluit noul concept CXperience pe care îl va prezenta cu ocazia Salonului Auto de la Paris. Conceptul ne-a adus imediat aminte de vechiul Citroen C6, care nu se mai comercializează din 2012, însă acesta este departe de a reprezenta un simplu exerciţiu de imaginaţie.

Potrivit publicaţiei britanice Autocar, Citroen intenţionează să folosească CXperience ca bază de plecare pentru relansarea modelelor C5 şi C6 la începutul deceniului următor. Acestea ar urma să reprezinte rivali pentru modele precum Ford Mondeo şi Volkswagen Passat, iar constructorul francez mizează pe linii moderne de design care au avut deja priză la public pe noile Citroen C4 Cactus şi Citroen C3.

Urmareste Automarket
De altfel, conceptul CXperience are o lungime de 4.85 metri,similară cu cea a vechiului C6, o înălţime de numai 1.37 metri şi un ampatament de trei metri, console scurte, jante de 22 de inch, un spoiler frontal cu prize de aer care se pot închide sau deschide, o lunetă concavă şi portiere cu deschidere opusă.

În plus, Citroen mizează şi pe tehnologie, întrucât viitoarele C5 şi C6 ar urma să beneficieze de un ecran mare, montat probabil de-a lungul întregii planşe de bord.

În plus, toate scaunele ar urma să ofere un grad sporit de confort. La acest grad de confort va contribui şi noul program Citroen Advanced Comfort, axat pe calibrarea suspensiei pentru o rulare extrem de confortabilă şi o izolare fonică foarte bună a habitaclului.

Via Autocar

Comentarii (1)

  • hazard
    Sa intelegem ca modelele nu au fost, asa cu ziceau ei, varful tehnologie ci mai degraba niste stifturi?? Si acum vor sa le reinventeze? Sa se laude din nou si apoi sa se vada ca iar au dat-o de gard? Noroc cu Leob caci altfel Citroen era pa.
    1 9

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru