Citroen C5 şi Opel Insignia vor fi produse pe aceeaşi platformă
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Colaborarea dintre PSA şi General Motors, semnată oficial în cursul lunii februarie a acestui an, ar putea schimba traiectoria de viitor a modelelor de segment D pe care Citroen şi Opel le aruncă în arena astăzi sub formă de concurenţă directă. Conform publicaţiei franceze La Tribune, Opel Insignia şi Citroen C5 vor deveni fraţi de platformă începând cu anul 2015, cel al lansării noilor generaţii ale acestor modele, producţia viitorului C5 fiind, de altfel, întârziată cu şase luni din această cauză. Informaţia vine după ce Phillippe Varin, preşedintele grupului francez, a anunţat acest lucru într-o întâlnire recentă cu oamenii cu putere de decizie din cadrul alianţei.
Jurnaliştii din Hexagon susţin că schimbarea nu va reprezenta o simplă modificare de platformă, C5 urmând să fie construit într-una dintre fabricile Opel, pentru ca toate costurile să fie împărţite de cei doi producători. Cel mai probabil, Insignia şi C5 vor fi asamblate împreună la Russelsheim, fabrica germană urmând să aibă astfel garantată capacitatea maximă de producţie în următorii 10 ani.
În acest moment, Citroen C5 este produs alături de fratele Peugeot 508 la uzina PSA din Rennes.
Informaţia publicată de La Tribune a stârnit rumoare printre angajaţii acestei fabrici, care văd logică şi mutarea lui 508 în Germania în condiţiile în care modelele vor avea aceeaşi platformă. Conform purtătorilor de cuvânt ai sindicatelor muncitorilor din Rennes, este foarte probabil ca PSA să mute la Rennes producţia altor modele ale alianţei, deci o decizie legată de eventuala închidere a uzinei este foarte puţin probabilă.Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Lotus a anunțat oficial că renunță la planul său de a deveni o marcă pur electrică până la finalul actualului deceniu. Viitoarele modele ale mărcii vor fi hibride și electrice cu range extender. (21.11)
-
Peste 4000 de angajați Ford din Europa urmează să fie concediați în următorii 3 ani. Forța de muncă a mărcii în Europa va fi redusă cu aproape 15% ca o măsură de reducere a costurilor. (21.11)
-
Stellantis a dezvăluit oficial o nouă arhitectură care va fi prezentă la viitoarele SUV-uri și camionete ale Grupului. Noua platformă STLA Frame va oferi cea mai multă flexibilitate dintre toate platformele, deoarece va fi compatibilă cu motoare termice, hibride, electrice și chiar cu range extender și cu hidrogen. (20.11)
- Noul Opel Frontera poate fi comandat în România: start de la 22.400 euro
- Prima imagine cu interiorul noului Hyundai Ioniq 9
- Noul Hyundai Ioniq 9 este aici: cel mai avansat SUV al mărcii are autonomie de 620 km
- Noul Hyundai Elantra N TCR Edition: versiune inspirată de cursele de turisme
- Prețuri noua Skoda Elroq în România: start de la 35.000 euro
si istoria recenta a lui citroen ne demonstreaza ca renunta la orice chestii tehnice avansate, si se va axa pe un design smecher dar tehnica de baza (disponibila la toti-si doar se lauda cu inventiile trecutului)
Până la urmă, angajaţii PSA n-au nici o vina dacă şefii lor îi târăsc spre faliment deliberat...La fel ca în politică: tehnocraţii îşi văd de treabă cu o consecvenţă de-a dreptul religioasă, au oroare din ADN-ul lor să se dea in stambă la terfelizator şi, din postura ocrotitoare de anonimi salahori, duc în spate tot greul administrativ al statului, dar pişicherii care îi conduc şi ne conduc o ţin langa în gafe, mârlănii şi hoţii...
Pai se cam leaga....ei fabrica masini plutitoare pe sosea. Asta zic eu e de bine !
Si-a meritat soarta,crede-ma!
De cand Lincoln a dat faliment si a facut parte din GM????
Lincoln produce masini si azi si apartine de Ford.
Stai linistit ca PSA nu o sa dea faliment,cel putin nu din vina GM.
Traiasca GENERAL MOTORS!!!
TU IN SCHIMB ESTI OBIECTIV SI REALIST. FELICITARI . TOTUSI DIESELURILE FIAT SUNT FOARTE APRECIATE.
Dar tot ce fac e sa-mi spun o simpla parere... nu-mi place sa ridic in slavi o masina asa cum nu-mi place nici sa o ponegresc. Oricum, ce se intampla in birourile bosilor nu prea ai cum sa-ti dai seama, poti doar sa banuiesti.:)
Si revenind la subiect, nu zic, dieselurile lui Fiat sunt si ele foarte bune. Dar in cazul de fata lui Opel i-ar fi ma usor sa aiba acces (atentie, gratis) la o tehnologie diesel la fel, de top, dat fiind faptul ca e vorba de o alianta. Pentru ca motoarele pe care le are acum Opel de la Fiat, Opel si le produce singur. Din cate am inteles GM a cumparat licenta de fabricatie pentru niste motoare. Practic Fiat a livrat tehnologie lui GM pentru motoarele diesel pana la un punct. Asta ar insemna ca in cativa ani Opel sa fie pe cont propriu la dieseluri, cu o tehnologie care incet, incet sa fie depasita. Iar asta ar fi cam naspa pentru ei. Din cauza asta am zis ca daca lucrurile vor merge bine e posibil ca in viitor motoarele HDI si ajunga la mai multe modele Opel. Si eu nu vad asta ca fiind un lucru rau.
@Automarket, parcă era vorba să barezi accesul tuturor grobienilor, fără deosebire de rasă, etnie şi grad de incultură! Chiar nu putem constitui un forum realmente curat, aerisit, civilizat? Cât trebuie să le mai tolerăm pe salamandrele acestea otrăvitoare? Care au mare noroc că nu încap pe mâinile mele necruţătoare, ca să le încing niţică şi imperioasă reeducare retro-ortodoxă cu forţa, ca pe vremea lui Creangă şi a lui “Sfântu’ Nicolae” din cui. Dar, vorba aceea: bătaia a fost înlocuită cu shaorma. În definitiv, eu cred că nu somnul raţiunii naşte monştri, ci somnul naţiunii împletit de “minune” cu o libertate nedozată a expresiei publice…
@LauCalin, nu m-aş fi aşteptat vreodată din partea ta să-i mulţumeşti unui netrebnic congenital! În primul rând, te-ai uitat pe cine gratulezi sau n-a contat decât ceea ce te-a măgulit?... Nu zic să nu răspunzi unui elogiu, dar eu n-aş accepta ca cineva să mă considere pe mine mumă, iar pe un amic sau pe un coleg de-al meu ciumă. Dacă ai consulta arhiva site-ului, ai constata că eu ţi-am luat apărarea când ai fost ofensat fără noimă (de exemplu, în cazul @Carlos) şi aceasta este o regulă proprie în privinţa oricui pe care îl socotesc un om de ispravă şi totodată un bun co-forumist. Sau n-ar mai trebui s-o fac? Poate că n-ar fi “trendy” şi nici n-aş câştiga ceva personal şi palpabil, că doar m-am pomenit fără voie într-o lume în care “meandrele concretului” (aferim, nea Ilici KGB) dictează totul – gândirea, scopul, mişcarea, ritmul şi, desigur, legea. Sau poate că SaabCuantic, Devorattor şi încă un pâlc de useri sunt doar nişte dobitoci sadea, care încă mai cred cu ardoare în valoarea neîntinabilă a prieteniei…
Şi uite aşa, Lau, se înnădeşte funia decepţiilor, care a început cu @C-G-C, continuă cu tine şi…who’s next? A, şi Diesel-urile Fiat sunt chiar mai bune decât credeţi tu şi lăudătorul tău circumstanţial, mai ales dacă ajung să fie prelucrate de nişte băieţi realmente deştepţi – te asigură un patetic amator de benzinare turbo, care consideră motorizarea TTiD drept etalon Diesel (îi trebuie doar o talpă mai hotărâtă pe pedala de acceleraţie şi gata, haleşte asfaltul), ca şi pe cele de Scania, singura firmă din conglomeratul VAG care nu apelează la MAN. Normal că 1.9 TTiD este “prost”, adică ce ne trebuie nouă 180 CP, 400 Nm, consum mediu de 4,5 L/100km, viteză de 230 km/h, 8,5 sec. la “plaja”, emisii de noxe de doar 119 g/km şi totodată aspect de sedan galant (9-3), başca fiabilitatea indiscutabilă...Ca să păstrez proporţiile de “compacte”, doar BMW 320d poate puţin mai bine să ţeasă aceste caracteristici, combinând în mod inspirat parametrii de performanţă, dar are la dispoziţie şi bani mai mulţi pentru cercetare şi investiţii.Păcat însă că “iubitorii” auto şi “cunoscătorii” care nu se pricep decât să amestece cu făcăleţul “concretului” în veşnica ciorbă de cifre, accesibilă la orice colţ de stradă mediatică (deci, cum am arătat mai sus, n-ar fi nici o scofală dacă cineva ar jongla pe degete, în mod expertuos, date şi informaţii auto, ceea ce mi-aş putea permite şi eu fără nici o greutate şi să mă rup astfel în figuri de “ciumeg”, deoarece m-au iniţiat antedecembristele “Almanah auto” şi revista “Autoturism”, publicaţii de o valoare tehnică, profesională şi umană cum nu va mai pupa ţara aceasta decadentă nicicând), nu văd în faţa ochilor (la fel de concreţi, doar nu ai minţii) decât TDI-uri, CDI-uri şi alte pustiuri.
O zi buna! :)
On topic: cine ţine morţiş să elogieze motoarele JTD, automat va adăuga un plus valoric şi în dreptul derivatelor suedeze, chiar dacă n-ar vrea…
peace man.
Saab a murit,si-a dat duhul,acum e o amintire(pt unii placuta,pt altii nu).
vav de Citroen :http://www.youtube.com/watch?v=6gpUHtRVBn4
PS: Baditza, mersi pentru clipurile de pe Youtube, nu le parcursesem până acum. Eşti un finuţ şi, pe deasupra, un automobilist get-beget! Dacă îţi vei face şi cont aici, vei deveni şi mai puternic…powered by Cuantic :)
Imi pare rau daca te-ai suparat, esti una din persoanele pe care o apreciez pe site-ul asta, indiferent de ce zic unii. Tot ce am facut pana acuma fost sa-mi spun un punct de vedere, indiferent de opiniile celor din jur. Si atata timp cat nu sunt contrazis cu argumente concrete, chiar cred ca totusi nu prea bat campii.
Sau aliantele pot aduce aspecte bune, atata vreme cat calitatea masinilor va avea de castigat, mai ales daca se pastreaza individualitatea si imaginea de marca a unor modele. Din pacate, la acest capitol, constatam ca nu se mai produc masini ca alta data, atat in ceea ce priveste aspectul, cat si fiabilitatea acestora. Chiar cu referire la C5, cunosc ceva din problemele generatiei anterioare, direct de la proprietar. In primii doi ani, a schimbat computerul de bord si au inceput problemele la articulatii. Cred ca generatia actuala se prezinta ceva mai bine. Poate faptul ca viitorul C5 va avea elemente de la Insignia, va aduce un plus la fiabilitate. Insa cei de la Opel sa caute sa pastreze imaginea Citroen, care a consacrat modelele sale.
Inainte de anuntarea acestei aliante (care vom vedea daca se va concretiza), sa ne amintim ca Citroen a schimbat cate ceva la modelele sale. De exemplu la C4 au revenit la solutia clasica pentru volan si nu au mai pastrat fixa partea centrala a acestuia.
Pe de alta parte, GM s-a extins in multe directii, daca este sa ma refer din nou la globalizare. SAAB 9-5 Aero, o limuzina deosebita din punctul meu de vedere, a imprumutat platforma tehnica de la Opel Insignia si are elemente de la acest model, ca de exemplu manetele de semnalizare si butonul de aprindere a farurilor. Parca am citit un articol chiar aici, pe Automarket, despre faptul ca Opel Insignia este o masina destul de fiabila, conform anumitor studii realizate in ultimii ani. Acestea sunt vremurile in care traim, insa ele nu exclud (inca) a vedea partea plina a paharului. Si eu imi doresc ca un automobil sa fie construit exclusiv numai de un producator, sa aiba personalitatea lui pana in cel mai mic detaliu, sa fie si frumos si fiabil, sa incante pe om, insa politica actuala are anumite tendinte...
Ca sa revin, avem doua variante. Una dintre ele se numeste adaptare si implica sa acceptam sa primim ceea ce aduce globalizarea, sa cumparam produsele acesteia. Aceasta este o varianta care nu-l bucura pe om, dar tin sa subliniez din nou, ca nu este obligatorie.
Alta varianta, pe care o consider de fapt prima si de ales, este aceea de a supravietui. De a ramane pasionati, de drumul pe care-l parcurgem in fiecare zi cu masina, de schimbarile de trepte, de sunetul placut produs de turatii, de muzica motorului. In ciuda blocurilor socialiste, cenusii si gri, care ne inconjoara, in ciuda tendintei de globalizare. Daca asta inseamna sa preferam un model mai vechi dar cu mai multa personalitate, atunci putem sa alegem aceasta varianta. Ma refer la a vedea partea buna a lucrurilor. Fara pareri contradictorii si fara rautati ce nu-si au niciodata rostul, in discutiile pe acest site si de fapt, nu numai aici. Nimeni nu este perfect. Pasiunea nu inseamna incarcatura negativa, atunci cand parerile sunt diferite. Pasiunea inseamna a discuta civilizat, frumos, pentru ca asa este firesc sa se manifeste. Cei care nu inteleg acest aspect, nu pot sa fie obigati sa se schimbe brusc. Este alegerea lor, noi cel mult putem sa le spunem o parere civilizata, decid ei singuri de care parte vor sa se gaseasca. A adaptarii sau a supravietuirii. Pana la urma, supravietuirea inseamna chiar sa stim sa ne pastram pasiunea care ne anima. Cred ca este valabil pentru fiecare zi, in tot ceea ce inseamna viata.
Sa cautam mereu sa fim demni de pasiunea noastra!
Numai bine!