Citadina funky
- Printeaza
- Comenteaza
- Trimite pe:
Renault Modus. La prima vedere pare doar inca un model pentru familia de monovolume a constructorului francez. Familie care incepe cu marele Espace, se continua cu monovolum compact Scenic si acum noul Modus, un model ce vrea sa completeze golul dintre Twingo si Clio. Si pentru a face acest lucru, Renault a ales solutia unui mini monovolum pentru a obtine un interior spatios in conditiile in care dimensiunile exterioare sunt demne de clasa mica. Renault revine la ceea ce stie cel mai bine. Sa faca masini de oras excelente. Constructorul francez are o adevarata traditie in clasa automobilelor mici. Sa ne amintim de 4CV cu motorul sau montat in spate, de nemuritorul R5 (practic primul mini adevarat) sau de Twingo.
Concept verificat
Dar Modus datoreaza cel mai mult modelului Renault 4 din 1961 cea mai populara masina frantuzeasca din acea vreme. R4 avea, la fel ca Modus, o silueta inalta, scaune pliabile si spatiu pentru cinci pasageri. Era o masina extrem de practica si prima dintr-un lung sir de modele Renault inovative. Modus are dimensiunile unui automobil din clasa mica. Profilul insa inalt il trimite catre clasa monovolumelor. Designul exterior este specific constructorului francez, blocurile optice sunt generoase in partea frontala si rotunde si interesante in spate. Modus practic face parte din familia noului model Clio, asa cum Scenic apartine de drept familiei de modele Megane. Modus este primul model Renault care a folosit noua platforma B dezvoltata de grupul Renault-Nissan. Aceasi platforma este folosita si de Nissan Micra si de noul Renault Clio precum si de viitorul Twingo.
Inimi puternice
Gama de motorizari pentru Modus este variata, existand trei versiuni pe benzina si doua variante diesel dintre care se poate alege. La testul care l-am efectuat in Bucuresti am dispus de doua modele Modus unul dotat cu motorul de 1.4 litri de 98 CP si unul dotat cu propulsorul de 1.6 litri ce dezvolta 110 CP asociat cu o cutie de viteze automata cu patru trepte. Pentru a atrage clientii, Modus trebuie sa infrunte concurenta.
Honda ofera in acelasi segment modelul Jazz iar Opel are Mervia. Fiecare are atuurile proprii iar Renault a gandit modelul Modus pentru patru sau cinci ocupanti. Astfel toate Modus-urile ofera in standard bancheta “Triptic”. Bancheta poate culisa fata spate pentru a marii, dupa nevoie, spatiul pentru bagaje sau spatiul pentru picioarele pasagerilor. In plus se poate configura pentru doi sau trei pasageri. Daca avem nevoie de si mai mult spatiu pentru bagaje, bancheta se poate plia in spate si astfel transformam Modus-ul intr-un mic van.Nou si inovator
Mai exista si alte inovatii. Ca optiune exista posibilitatea ca partea de jos a hayonului sa se deschida in sens invers pentru a avea acces la portbagaj si in spatii inguste. Renault a preferat aceasta varianta in locul clasicei lunete care se poate deschide separat de hayon. O alta inovatie interesanta sunt farurile adaptive de viraj. Fata de solutiile complicate si scumpe ale altor constructori, Renault a adoptat un sistem extrem de simplu. In blocurile optice fata sunt integrate inca doua becuri orientate catre exteriorul virajului. Acestea se sting si se aprind in functie de pozitia volanului si sunt chiar eficiente. Prima varianta la comenzile careia m-am asezat a fost un Modus 1.4 98 CP Confort Privilege. Acesta este nivelul de top in ceea ce priveste dotarile. Interiorul este deosebit de placut datorita culorilor deschise alese pentru plastice si tapiteri. In plus avea si un imens sun-roof care da senzatia de cer deschis deasupra capului. Formele din interior sunt atipice, designeri francezi dand dovada de mult spirit ludic atunci cand au conceput interiorul lui Modus. Indicatoarele de bord au fost grupate in partea centrala, atat vitezometrul cat si turometrul fiind digitale. Toata lumea din masina poate vedea, astfel, cu ce viteza se ruleaza.
Comportament la rulare
Motorul de 1.4 se dovedeste abil si placut dar nu pare sa aiba 98 de cai. Reprizele nu sunt spectaculoase iar cutia manuala agata uneori la chimbarea treptelor.
Un minus pentru pozitia de condus. Piciorul drept se sprijina de consola centrala exact in locul unde aceasta are o imbinare ceea ce nu este foarte placut. Dar lasand la o parte acest lucru, Modus se simte foarte bine in aglomerarile urbane. Este masina idelala pentru a naviga in oras. Se poate parca usor datorita dimensiunilor compacte si suprafetelor vitrate generoase. In plus directia asistata electro-hidraulic face viata extrem de usoara in cazul manevrelor. La drum lung, motorul de 1.4 isi scoate in evidenta limitarile. Cuplul isi face aparitia de la 2000 rpm, motorul tragand cel mai bine daca este tinut peste 3500 rpm. In plus, datorita unei game foarte variate de culori, Modus poate fi o aparitie. Modele de test sunt un exemplu, culori ca mov si azuriu fiind extrem de interesante, multe capete intorcandu-se in Bucuresti dupa cele doua masini. Al doilea exemplar pus la incercare a fost un Renault Modus 1.6 Confort Dynamique cu transmisie automata. Am crezut ca cei 10 CP in plus vor face diferenta. Motorul este mai puternic si poate ca in asociere cu o cutie manuala ar fi o combinatie interesanta. Cutia automata cu patru trepte este confortabila si pentru o masina de oras ce scapa de grija de a schimba treptele de viteza. Insa penalizeaza si orice pornire sportiva. Schimbarile se fac lent asa ca versiune cu motor de 1.6 nu este cu mult mai rapida ca cea de 1.4. In plus aici avem de a face cu nivelul de finisare Confort Dynamique cu ceva mai putine dotari si cu un interior sobru inchis la culoare.Siguranta, nu gluma
Modus mai are un atu important. Este prima masina din clasa mica care a obtinut 5 stele la crash testele EuroNCAP. Renault ofera de asemenea airbaguri frontale, laterale si cortina in standard mai putin pentru versiunea de baza Authentique care nu are airbaguri cortina. Avem, de asemenea, prinderi ISOFIX pentru scaun de copil si centuri in trei puncte pentru toate cele trei locuri de pe bancheta din spate.
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din new_drivetest
-
Hyundai Veracruz isi propune sa se bata cu mai-marii segmentului SUV-urilor cu gabarit ridicat. Veste buna este ca modelul coreean reuseste sa intre in lupta. Ramane de vazut cate runde castiga. (04.12)
-
Islanda este o tara a contrastelor. Volkswagen Golf este un model ale carui generatii difera in extrem de putine privinte. Este si cazul celei de-a sasea generatii. (22.11)
-
Noul Renault Megane reuseste sa intre in segmentul compact cu un avantaj care pana nu demult parea imposibil pentru Renault: designul. Razboiul cu Golf si Focus se ascute. (19.11)
- Skoda Kylaq a intrat în producția de serie în India. Preț de pornire, 8.700 de euro
- Primul exemplar Alfa Romeo 33 Stradale a fost livrat
- Honda Prelude se întoarce. Din 2026 și în Europa
- Dacia: 10.000 de comenzi înregistrate, în 2024, pe platforma de vânzări online
- BMW: Toate modelele diesel, produse în Germania, alimentate inițial cu ulei vegetal hidrotratat
Comentarii (0)