Chinezii prezintă o mașină sport electrică de 38.000 de euro cu design inspirat de Tesla Roadster

de Tiberiu Safta
Marti, 26.09.2023
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Compania chineză Small Sports Car a publicat imagini oficiale cu un model de performanță electric nou. Botezat SC-01, noul model aduce un propulsor electric de 435 de cai putere și promite un preț echivalent cu circa 38.000 de euro.

O nouă zi, o nouă mașină interesantă venită din partea chinezilor. De această dată, a venit momentul să facem cunoștință cu noul SC-01, un model produs de către compania Small Sports Car. Acesta este un model de performanță electric, cu un design inspirat de către prima generație Tesla Roadster și chiar de către legendara Lancia Stratos.

Noul model de performanță din China aduce un design destul de simplu și elegant pentru un model cu două uși și cu propulsorul amplasat central. Chiar dacă vorbim aici despre un model electric, putem observa numeroase prize de aer sculptate în bara din față și în părțile laterale din spate. Privit din lateral, noul SC-01 parcă aduce puțin aminte și de vechiul Lotus Elise.

Partea din spate aduce aminte cel mai mult de vechea Lancia Stratos, datorită stopurilor rotunde. În jurul acestora sunt montate și alte prize de aer suplimentare, iar aici mai putem vedea și sigla mărcii, precum și un mic difuzor aerodinamic montat în bara din spate.

Datele tehnice despre noul SC-01 sunt limitate.

În schimb, aflăm că propulsorul electric dezvoltă 435 de cai putere, iar bateria montată central în mașină ar urma să-i ofere lui SC-01 o autonomie de circa 500 de kilometri în regim NEDC. Capacitatea bateriei, precum și timpii de încărcare, rămân un mister pentru moment.

Noul SSC SC-01 propune un preț de achiziție echivalent cu circa 38.700 de euro pe piața din China. Potrivit unor surse apropiate mărcii, noul model ar urma să intre în fabricație la finalul acestui an. Nu se știe deocamdată dacă noul model va fi vândut și în afara Chinei.

via Carscoops

Comentarii (1)

  • Mircea Badea
    asa da! un corvet electric ieftin..
    3 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru