Chinezii nu sunt interesați de preluarea Grupului Fiat-Chrysler: Geely, patronul celor de la Volvo, și Dongfeng au negat zvonurile

de Bogdan Mirică
Joi, 17.08.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Vești proaste pentru Grupul Fiat-Chrysler. Geely și Dongfeng au negat oficial orice intenție de a prelua conglomeratul italo-american. Rămân în cărți alți producători chinezi, însă nici unul cu experiența celor doi.

Grupul americano-italian Fiat-Chrysler este de mult în căutarea unei alianțe cu un alt producător. Fără succes. În acest context, informația potrivit căreia un brand chinezesc ar fi interesat de preluarea FCA a agitat spiritele și a strecurat o urmă de speranță în rândul grupului.

Printre numele vehiculate s-au numărat Dongfeng, Great Wall și Geely, părintele Volvo. Însă, spre dezamăgirea tuturor, Geely, cel mai viabil candidat, a negat zvonurile și a declarat că nu urmărește preluarea Grupului Fiat-Chrysler.

„Nu avem astfel de planuri în acest moment. Cu toate acestea nu consider că este o idee rea pentru că ar fi o strategie bună pentru un constructor chinez care vrea să se dezvolte și pe celelalte continente”, a declarat Guy Shengyue, directorul executiv Geely.

În prezent, Geely se concentrează asupra înțelegerii pe care o va perfecta cu Proton, deținătorul Lotus. Însă, potrivit Reuters, în urmă cu un an, a existat o perioadă în care Geely a avut unele discuții cu FCA, discuții care, cel mai probabil, nu s-au concretizat.

Urmareste Automarket
După ce Geely a negat interesul pentru FCA, un alt mare conglomerat din Țara Marelui Zid a infirmat zvonurile.
Este vorba despre Dongfeng, care, potrivit Reuters, nu intenționează să achiziționeze Grupul FCa sau un brand al acestuia. „Nu avem în prezent astfel de planuri”, a declarat Zhou Mi, purtătorul de cuvânt Dongfeng.

Chiar dacă Geely și Dongfeng au negat interesul, rămân în cărți și alți giganți chinezi care ar fi dispuși să plătească cele 20 de miliarde de dolari (suma la care este evaluat Grupul FCA) sau mai puțin (doar pentru un brand dintre Jeep, Ram, Fiat, Chrysler, Alfa Romeo, Maserati).

Intențiile cumpărătorilor asiatici se vor lovi însă de opoziția autorităților din Statele Unite, care nu se vor despărți așa ușor de unul dintre cei mai mari jucători de pe piața auto locală.

via reuters

Comentarii (3)

  • sa se destupe sampania!

    nu?
    2 2
  • Nu ar fi rău pentru FCA dacă ar avea patronat din China având în vedere realitatea economică pe de o parte și situația grupului americano-italian la acest moment. În plus dacă vânzarea ar fi realizată fără mărcile Alfa Romeo și Maserati, pentru celelalte ar fi de bun augur raportat la ce sunt ele în prezent.
    2 2
  • ...................... sa cumpere cine vrea LANCIA............. restul ..........
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru