Acesta este noul HiPhi Z, un model produs de chinezii de la Human Horizons. În ciuda aparențelor, acest model nu este un concept sau un prototip, ci un model de serie electric. Compania descrie noul HiPhi Z ca fiind un vehicul „care arată, se simte și se conduce ca o mașină de 20 de ani din viitor”.
Tema futuristă este oferită de caroserie, în care sunt integrate o multitudine de lumini și panouri cu iluminare LED. De fapt, modelul conține 4066 de LED-uri individuale, care interacționează cu pasagerii, alți șoferi și chiar cu lumea înconjurătoare. Luminile pot afișa inclusiv mesaje, cum ar fi „Welcome”, atunci când șoferul și pasagerii se urcă în mașină.
Chiar și portierele modelului au integrată o tehnologie care pot detecta precis pozițiile persoanelor și a cheii. Asta pentru ca ușa să se deschidă automat la timpul și unghiul optim.
Ca design, HiPhi Z este asemănător unui coupe cu 4 uși și are un aspect ascuțit și agresiv. Partea din spate este configurată în două părți la nivel estetic.
Partea de sus se termină odată cu plafonul, iar partea inferioară oferă senzația unei caroserii alungite. Mașina este dotată cu aerodinamică activă, cu ajutorul eleronului spate și al grilei, care își schimbă pozițiile în mers pentru a optimiza eficiența aero.Tema futuristă este prezentă și în habitaclu, care conține, la rândul său, lumini ambientale LED amplasate în zona portierelor și a planșei de bord. Ecranul central este montat pe un suport care poate fi reglat în 8 direcții. Orientarea ecranului poate fi schimbată în modul portret sau landscape.
De asemenea, HiPhi Z vine dotat cu un sistem de inteligență artificială, care poate regla elemente precum temperatura, volumul radio și iluminarea ambientală după preferințele șoferului.
HiPhi Z poate accelera de la 0 la 100 km/h în 3.8 secunde și promite o autonomie de 705 kilometri, mulțumită unei baterii de 120 kWh. Compania nu a oferit mai multe detalii despre propulsor. Mai mult, modelul este echipat cu suspensie pneumatică și adaptivă, roți spate viratoare și un sistem semi-autonom de conducere.
Cel din urmă sistem funcționează cu ajutorul a 34 de senzori și a tehnologiei LiDAR. Mașina se poate parca singură și poate fi inclusiv chemată printr-o aplicație smartphone.
Comenzile pentru noul HiPhi Z au fost deja deschise în China. Prețul mașinii este cuprins între echivalentul a 88.100 de euro și 117.500 de euro. Mașina va fi prezentată public la Salonul Auto de la Chengdu, în august.
via Carscoops
ps: aduce un pic a i8..
Baterie mamut care doar declarativ ajunge la 120 kwh şi chestia cu autonomie 705 km , adică un 17 kwh la suta de km?
La vale poate...
Baterii 777
Desigur, ai Porsche Taycan E de la 88.000. Care e mult peste chinezăria asta cu zorzoane ca pomul de Crăciun.
Așa, și?
Una-i una, alta-i alta.
91.890,61 euro preț de catalog, model de bază. Cine a zis de GTS?