Li Auto, un producător de automobile din China, a dezvăluit un model nou, numit L9. SUV-ul de dimensiuni mari este văzut ca un rival pentru BMW X7, iar acesta este considerat a fi noua navă-amiral a companiei. De altfel, modelul L9 promite să concureze în segmentul SUV-urilor premium, datorită dimensiunilor, performanțelor și dotărilor sale.
La exterior, noul SUV chinezesc măsoară 5200 de milimetri în lungime și are un ampatament de 3105 milimetri. Cu o lățime de 1998 de milimetri și o înălțime de 1800 de milimetri, SUV-ul L9 are dimensiuni similare cu BMW X7, motiv pentru care este considerat un rival al modelului bavarez.
În partea din față avem o singură bandă iluminată LED pentru faruri. Aceeași configurație se poate vedea și în partea din spate. În lateral, mânerele sunt integrate în portiere, iar pe acoperiș remarcăm un senzor pentru sistemele de asistență și un eleron spate.
Propulsorul lui L9 este unul hibrid cu încărcare la priză (PHEV), compus dintr-un motor termic de 1.5 litri pe benzină, turbo și 4 motoare electrice, una pentru fiecare roată. Astfel, L9 dezvoltă 408 cai putere și un cuplu de 600 Nm, ceea ce îl propulsează de la 0 la 100 km/h în mai puțin de 6 secunde. Cu ajutorul unei baterii de 44.5 kWh, autonomia SUV-ului este de 200 de kilometri în regim CLTC. Menționăm că motorul termic funcționează ca un range extender.
La interior avem 3 ecrane mari pentru sistemul multimedia. Două sunt amplasate pe planșa de bord, iar al treilea este montat pe plafon pentru pasagerii din spate. Toate ecranele măsoară 15.7 inch, iar instrumentarul de bord digital este integrat în volan. Deasupra acestuia avem și un Heads-Up Display.
Noul L9 dispune, în total, de 6 locuri. Toate scaunele au funcție de încălzire și de masaj, iar alte dotări premium includ: un plafon panoramic dublu, un mini frigider, iluminare ambientală și un sistem audio 4D, cu 21 de difuzoare și o putere de 2160 de wați.
Mașina este echipată și cu suspensie pneumatică adaptivă. Printre alte echipamente se numără: un sistem LiDAR, conducere autonomă de Nivelul 4, 12 radare ultrasonice, 12 camere și 5 radare cu frecvențe milimetrice (extrem de ridicate).
Li Auto L9 este disponibil doar în China la un preț de pornire de peste 64.400 de euro.
via Carscoops
De s-ar aduce in Europa ar fi probabil cu 15 k mai scumpa decat pretul ala.
De vazut nu o sa le vedem prea curand pe aici si nici n-o sa vedem vre-un brand chinezesc adus si adoptat in masa prin Europa din motive de retea de dealeri, service si piese.