Qoros, producătorul chinez care vrea să abordeze cu succes piaţa europeană, a prezentat la Salonul Auto de la Guangzhou primul său SUV, un model compact numit 3 City SUV.
Date tehnice
Qoros 3 City SUV
-
Combustibil
Benzină
-
Motor / cilindri
4L
-
Cilindree cmc
1.598
-
Putere (CP)
156/5.500
-
Cuplu (Nm)
210/1.750-5.000
-
Greutate (kg)
1390
-
Rezervor (litri)
55
-
Portbagaj (litri)
403
Qoros a prezentat astăzi al treilea model de serie din gamă şi primul său SUV: Qoros 3 City SUV.
Modelul a debutat la Salonul Auto de la Guangzhou şi este un SUV compact destinat clienţilor activi care trăiesc în mediul urban. În raport cu hatchback-ul compact din aceeaşi gamă, 3 City SUV este cu 67 de milimetri mai înalt. Maşina are o lungime de 4.452 milimetri, un ampatament de 2.694 milimetri, o lăţime de 1.854 milimetri şi o înălţime de 1.504 milimetri.
Garda la sol este de 170 de milimetri, iar masa modelului este de 1.390 kilograme pentru versiunea cu transmisie manuală, respectiv 1.430 kilograme pentru transmisia automată. Gama de motorizări include o singură unitate, un propulsor 1.6
turbo de 156
CP şi 210 Nm, care livrează resursele către roţile din faţă folosind una dintre cele două transmisii din ofertă.
Qoros, marca din China deţinută de Chery, aduce toată gama la Geneva
Versiunea cu transmisie manuală a lui Qoros 3 City SUV are un timp 0-100 km/h de 10.1 secunde şi un consum mixt de 8.9 litri la sută, în timp ce viteza maximă este de 205 km/h. Versiunea cu transmisie automată are un timp 0-100 km/h mai slab, de 10.8 secunde, un consum mixt mai mare cu 0.1 litri la sută şi o viteză maximă mai mare, de 208 km/h. În funcţie de versiunea aleasă, 3 City SUV are jante de 17 sau de 18 inch realizate din aliaj uşor. Sistemul de frânare include discuri pentru cele patru roţi, iar o versiune cu tracţiune integrală nu a fost încă anunţată în gamă, dar nici infirmată.
Interiorul lui Qoros 3 City SUV arată destul de bine.
Surpriză la EuroNCAP: modelul chinezesc Qoros 3 Sedan primeşte cinci stele şi devine cea mai sigură maşină testată în 2013
În standard, Qoros 3 City SUV are
ABS, limitator de viteză, sistem ISOFIX şi EBD.
Cu excepţia echipării entry-level numită Active, toate 3 City SUV vor avea
ESP, controlul tracţiunii,
brake assist şi cornering brake control şi avertizor de centură pentru şofer. Echiparea Exite va avea avertizor pentru portul centurii de siguranţă şi pentru pasagerul din dreapta.
Chinezii de la Qoros sunt singurii care au dezvoltat o maşină de la zero în ţara respectivă şi au reuşit să obţină cinci stele de siguranţă la testele EuroNCAP în septembrie 2013. Noul SUV al mărcii este aşteptat să obţină şi el acelaşi punctaj.
Posteriorul primului SUV al chinezilor de la Qoros nu iese în evidenţă cu nimic deosebit, dar măcar nu arată ca un experiment nereuşit.
Qoros 3 Sedan, cel mai sigur model din 2013 conform testelor EuroNCAP
Via Qoros
Corect! Insusi seful departamentului de design a lucrat la VW.
Per total e ok insa va conta si pretul. Daca va fi undeva in plaja Hyundai-Kia e ok. Daca ajung la VW nu e tocmai bine.
Pana acum nu am vazut in Romania niciun reprezentant al marcii desi parca au lansat-o in Europa anul trecut...
europenii vor trece peste prejudecati...vezi exemplul Logan. Si acum multi ani Skoda.
Eu n-as prea compara. Apartenenta la un mare concern European a facilitat mult accesul pe piata europeana pentr cele doua branduri care, pana la urma, erau tot europene si nu erau total necunoscute in Europa de Vest nici inainte de a fi preluate de Renault si VW.