Chinezii de la Chery au deschis un centru de design și dezvoltare în apropiere de Frankfurt: în 2020, constructorul asiatic lansează un SUV electric dedicat europenilor

de Cornel Șocariciu
Luni, 24.09.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Producătorul Chery a deschis un centru de design și dezvoltare în apropiere de Frankfurt. Chinezii vor să înțeleagă publicul din Europa și să nu repete greșelile făcute atunci când au lansat Qoros. Noul brand prezentat anul trecut în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt se numește Exeed, iar primul model de serie vine în 2020.

Constructorul chinez Chery nu a avut un succes prea mare pe piața din Europa cu brandul Qoros, iar anul trecut a început o strategie diferită prin lansarea unui nou brand: Exeed.

Pentru a se apropia și mai mult de clienții din Europa, Chery deschide un centru de design și dezvoltare în apropiere de Frankfurt, Germania. Conform oficialilor Chery, până la finalul anului, în cadrul acestui centru vor lucra între 30 și 50 de angajați.

"Am lansat noul brand (n.r. Exeed) anul trecut în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt. Acum vrem ca planurile dedicate pieței din Europa să fie realizate pe teritoriul Bătrânului Continent", a declarat Tongyue Yin, președintele Chery.

În 2017, în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt, Chery a prezentat și conceptul Exeed TX. SUV-ul adus pe scena evenimentului din Germania integra un sistem de propulsie plug-in hybrid alcătuit dintr-un motor pe benzină de 1.5 litri și 150 CP și un motor electric de 115 CP. Producătorul nu a menționat și puterea oferită de întreg ansamblul hibrid, însă a anunțat că autonomia în modul electric este de 70 de kilometri.

Primul model de serie din gama Exeed va fi lansat în Europa în 2020 și, așa cum probabil ați intuit, va prelua o serie de elemente de pe conceptul TX.

Mai mult decât atât, chinezii spun că versiunea de serie va folosi un sistem electric de propulsie.

Via | Autocar

Comentarii (1)

  • da' Qoros nu era desenat de o mana de europeni cu banii lui Itzic ?

    dar au inceput foarte "bine", mai ales sigla aia care nici nu seamana si nici nu aduce a Infiniti, nooo...
    5 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru