Chevrolet Europe a anunţat că nu va mai participa în sezonul următor al campionatului WTCC. Cei de la Chevrolet nu au prezentat un motiv precis pentru renunţarea la acest campionat, în contextul în care marca este pe primul loc în clasamentul WTCC 2012 şi a obţinut deja două titluri la piloţi şi la constructori în cei opt ani în care participă în campionatul mondial de turisme. Compania a luat această decizie la mijlocul sezonului pentru a le acorda piloţilor şi membrilor echipei suficient timp să îşi găsească un alt loc de muncă.
"În urma unei evaluări strategie ca programelor noastre de motorsport şi marketing, am decis să părăsim FIA World Touring Car Championship la finele sezonului 2012 pentru a concetra activităţile Chevrolet în alte zone", a declarat Susan Docherty, Preşedinte şi Managing Director al Chevrolet Europe.
Chevrolet a debutat în WTCC în 2005 cu un Lacetti, după care a trecut la Cruze în 2009. Modelul de competiţie utilizat în ultimele două sezoane este echipat cu un motor 1.6 Turbo care dezvoltă 310 CP şi 335 Nm. Piloţii Chevrolet au câştigat 59 de curse în WTCC în ultimii ani de participare, iar echipa speră ca sezonul competiţional 2012 să fie încheiat pe locul întâi atât la clasamentul constructorilor, cât şi la clasamentul piloţilor. Echipa Chevrolet în sezonul 2012 al WTCC i-a inclus pe piloţii Yvan Muller, Rob Huff şi Alain Menu.Via Chevrolet
Respect pentru constructor si pentru piloti.
Sau se retrag pt ca au fost facuti de rusine prin comentariile de pe acest site si nu vor sa le mai zica lumea orezari, chinezarii, coreeni amarati ....Iau si ei atitudine :D