Chevrolet Aveo, Cruze şi Trax sunt printre primele modele care vor beneficia de funcţia "Siri Eyes Free integration", anunţă constructorul american. Începând cu luna martie a anului curent, modelele Chevrolet Aveo şi Cruze echipate cu sistemul multimedia MyLink vor putea accesa asistentul personal Siri integrat în sistemul iOS 6 al telefoanelor de la Apple. Clienţii care deţin un iPhone compatibil vor putea folosi asistentul personal Siri integrat al telefonului direct prin interfaţa automobilului Chevrolet echipat cu sistemul MyLink.
Spre deosebire de utilizarea normală a asistentului personal Siri, noua funcţie de integrare permite utilizatorilor să interacţioneze cu iPhone-ul lor fără să aprindă ecranul dispozitivului şi fără să se uite la acesta, singura necesitate fiind apăsarea unui buton dedicat de pe volan pentru ca Siri să "asculte" comanda şoferului. În prealabil, şoferul trebuie să conecteze unitatea MyLink la iPhone prin Bluetooth şi să cupleze sistemul de asistenţă vocală.
Împreună cu Siri, Chevrolet MyLink va putea efectua apeluri vocale în modul hands-free, activate vocal, către contactele memorate în agendă, asculta piese memorate în iTunes, schimbarea automată a sursei sunetului de la AM/FM la modul iPod, ascultarea şi compunerea de SMS-uri şi iMessage-uri către un număr de telefon sau un contact salvat, accesarea calendarului şi adăugarea întâlnirilor şi evitarea aprinderii ecranului la răspunsurile oferite de Siri. În primă fază, versiunea Beta a acestei aplicaţie, va fi oferită doar pentru iPhone 4S, iPhone 5, iPad (generaţiile 3 şi 4), iPad mini şi iPod touch (generaţia a cincea), şi necesită acces la internet. În funcţie de metoda de acces la internet utilizată de clien, se pot percepe taxe pentru transmiterea de date prin intermediul telefonului mobil.Via Chevrolet
Comentarii (0)