Chevrolet Europa: "Vrem să vindem un milion de maşini în 2015"

De Bogdan Mirică
Publicat Joi, 17.02.2011
Preşedintele Chevrolet Europa, Wayne Brannon, a declarat că intenţionează să vândă un milion de vehicule pe an, până în 2015, pe piaţa auto a Bătrânului Continent.

Esential

1.000.000 de maşini pe an speră să vândă Chevrolet până în 2015.

Chevrolet s-a bucurat de o evoluţie excepţională în 2010, când a înregistrat vânzări record. Subsidiarul General Motors a înregistrat cea mai mare cotă de piaţă de până acum, în Europa (2.5%), cea mai mare cotă trimestrială din istorie pe Bătrânul Continent (2.7%) şi cea mai mare cotă de piaţă lunară (3.0% în decembrie).

Evoluţia pozitivă este confirmată şi de Wayne Brannon, preşedintele Chevrolet Europa, care este de părere că trendul ascendent se va păstra şi în următorii ani. Brannon este conştient că Chevrolet nu va putea atinge nivelul de popularitate al unor constructori ca Volkswagen, Renault, Peugeot sau Citroen, pentru că nu se bucură de avantajul unei pieţe mamă, pe care să îşi concentreze vânzările.

"PSA şi alianţa Renault-Nissan se bazează pe rezultatele obţinute în Franţa, unde vând destul de mult. La rândul său, Volkswagen are sprijinul pieţei germane, cea mai mare din Europa. Nu mai vorbim despre Fiat şi suportul publicului italian.

În această situaţie, este greu ca un brand american să câştige aşa de repede inimile europenilor. În acest moment doar Ford este brandul care a reuşit să se europenizeze cel mai mult, dintre toţi cei trei mari giganţi ai Detroit-ului", a declarat Brannon.

Acelaşi preşedinte Chevrolet a declarat că din 2005 şi până în 2008 brandul american a reuşit să îşi dubleze vânzările în Europa. A urmat un 2009 ceva mai dificil, în care criza şi-a spus cuvântul. Cu toate acestea, 2010 a adus cu sine optimismul în tabăra americanilor.

Brannon speră ca trendul ascendent să aducă un milion de maşini vândute anual, cel mai târziu în 2015. Preşedintele Chevrolet este încrezător că modele noi, cum sunt Volt, Aveo şi Orlando, să îmbunătăţească cifrele obţinute până în prezent doar de Spark şi Cruze.

Comentarii (2)

  • x
    De la voi lipseste ceva..un varf de gama.
    Precum Laguna la renault,Superb la skoda,C5 la citroen,etc.

    Cruze-ul nu poate suplinii asa ceva,iar captiva e alta "mancare de peste".
    3 2
  • you_hoooo
    apare si modelul varf de gama
    Pana acum Chevrolet a avut Epica, cu un succes mediocru in Europa... nici nu se mai importa.
    De la anul va exista in gama noul Chevrolet Malibu, model cu platforma preluata de la Opel Insignia; asa ca apare si varfu'.
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru