Chevrolet a dus pe circuit noul Corvette ZR1: modelul american a reușit o viteză maximă medie de 342 km/h

de Cornel Șocariciu
Marti, 24.04.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Chevrolet Corvette ZR1 a ajuns pe ovalul din Papenburg, Germania. Americanii au vrut să verifice viteza maximă a noului Corvette ZR1, iar la final, media obținută a fost de 342 km/h.

La finalul anului trecut, Chevrolet a prezentat noul Corvette ZR1. Modelul a fost expus în premieră în cadrul Salonului Auto din Dubai, iar oficialii producătorului american declarau atunci că acesta este cel mai puternic și cel mai rapid Corvette de serie din istorie.

Sub capota lui Corvette ZR1 se află un V8 de 6.2 litri care produce 755 de cai putere și 969 Nm. Resursele propulsorului sunt gestionate fie de o cutie manuală cu șapte rapoarte, fie de o transmisie automată cu opt trepte. În momentul prezentării, Chevrolet a anunțat că viteza maximă a lui Corvette ZR1 o să treacă de 338 km/h.

Pentru a demonstra acest lucru, americanii au mers în Germania pe ovalul din Papenburg. Aceștia au adus un Corvette ZR1 echipat cu transmisia automată cu 8 rapoarte și l-au trimis pe circuit pentru a realiza câte un tur în fiecare sens.

După prima încercare, viteza maximă atinsă de Corvette ZR1 a fost de 345.8 km/h, în timp ce viteza maximă reușită pe turul parcurs în sens invers a fost de 338.2 km/h.

În aceste condiții, viteza maximă medie realizată de Corvette ZR1 a fost de 342 km/h.

Comentarii (1)

  • inexorabil
    Mă preocupă mai puţin viteza maximă…În primul rând, vreau să văd bestia…tot în Germania, ştiţi voi pe care circuit :) Nu de alta, dar cel mai recent timp al rivalului Dodge Viper ACR pare greu de doborât (doar Porsche şi Lamborghini pot propune supercaruri mai capabile decât respectiva bijuterie americană), iar Corvette Z06 nu poate emite pretenţii la adresa Viperei lui Chrysler Group.
    4 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru