În 1913, Lionel Martin și Robert Bamford înființau compania pe care azi o cunoaștem sub numele de Aston Martin.
Prima mașină care a purtat această denumire a fost creată de Lionel Martin și a încorporat șasiul unui model Isotta Fraschini din 1908 și un motor Coventry-Simplex cu patru cilindri.
Exemplarul de față este un A3. Acesta este echipat cu un motor Type A, care dezvoltă doar 11 cai putere, și este a treia mașină construită de fondatorii companiei. De aici și numele.
Faptul că a fost finalizat în 1921 îl face și cel mai vechi Aston Martin cunoscut vreodată. Până în 1923, acest A3 a fost folosit ca prototip de teste și mai apoi a fost vândut unui client privat.
Patru ani mai târziu, mașina a revenit în atelierele Aston Martin pentru a-i fi refăcut motorul și pentru a primi o nouă vopsea exterioară. Nu a mai apărut în lumina reflectoarelor până în 2002, atunci când a fost identificată la o licitație.
La scurt timp a fost cumpărată de Aston Martin Heritage Trust și a fost restaurată la specificațiile inițiale.
În prezent, cel mai vechi Aston Martin este perfect funcțional și urmează să fie expus în cadrul Concursului de Eleganță de la Palatul Hampton Court.
via Concours of Elegance
Comentarii (0)