A fost recunoscut ca fiind cel mai popular roadster din toate timpurile și nu a încetat să uimească de-a lungul celor 27 de ani de carieră. Introdus pe piață în anul 1989, când la noi încă se plănuia ieșirea de sub comunism, Mazda MX-5 a intrat repede sub pielea tuturor ca o mașină distractivă, cu un preț abordabil, gata să convingă un număr cât mai mare de clienți.
Și a convins, dacă ne gândim că uzina Mazda din Hiroshima tocmai a bifat exemplarul cu numărul un milion. Este un al doilea motiv de sărbătoare, după ce luna trecută MX-5 a fost numită Mașina Anului 2015 în cadrul Salonului Auto de la New York.
Cele un milion de exemplare au fost produse de-a lungul anilor la uzina din Hiroshima. Aici, ieșea de pe poarta uzinei de producție exemplarul cu numărul 250.000 în 1992 și exemplarul cu numărul 500.000 în anul 1999. În anul 2000, Guinness Book oficializa titlul de ”cel mai popular roadster din istorie”, cuantificând 531.890 de unități vândute până la acel moment.
Până la milion nu a mai fost decât un pas, având în vedere că în 2011 se înregistraseră deja 900.000 de unități asamblate.Exemplarul cu numărul record de producție va lua parte la mai multe evenimente care sărbătoresc fenomenul MX-5 la nivel mondial.
Călătoria va începe în mai la Festivalul Florilor de la Hiroshima, locul nașterii, și se va încheia la finalul lunii iunie, cu ocazia Festivalului Vitezei, desfășurat la Goodwood.
Comentarii (0)