Atunci când Skoda refuză să ne ofere un coupe cu pretenții sportive, studenții săi decid să ia atitudine. Echipa de tineri care a construit în trecut prototipurile Citijet și Funstar a decis să aducă în fața publicului un nou concept, de această dată mult mai sportiv.
Studenții au primit un Rapid Spaceback pe care l-au transformat într-un coupe ceva mai agresiv. Cum era și normal, au renunțat la un rând de uși. Pentru asta au fost nevoiți să mute montantul B și să reproiecteze stâlpii de pe ultimul rând, pentru a putea crea un acoperiș cu o linie ușor coborâtă în partea posterioară.
Echipa nu a uitat nici de aspectul frontal, care a primit lumini LED cu o nouă formă și un spoiler ceva mai agresiv. Posteriorul s-a ales cu sistemul de evacuare al fratelui mai mare Octavia RS, dar și cu un eleron montat pe hayon și vopsit în culoarea roșie pentru a contrasta mai bine cu nuanța neagră a caroseriei. Jantele de 18 inch au fost și ele vopsite în negru.
Pentru a promova mai bine coupe-ul, echipa de 26 de studenți, care a lucrat vreme de șase luni la acest concept, a decis să organizeze o farsă pentru câțiva dintre proprietarii lui Rapid Spaceback.