Nu sunt puține situațiile în care părinții bogați decid să le dăruiască copiilor supercaruri cu ocazia majoratului. Se întâmplă în toate părțile lumii, inclusiv în Malaezia, unde o familie cu foarte mulți bani i-a cumpărat fiului un Lamborghini Gallardo cu ocazia împlinirii a numai 18 ani.
Chiar dacă fiul a fost cumpătat în primii lui kilometri alături de supercar, inevitabilul s-a produs. După ce a pierdut controlul mașinii pe un carosabil umed, exemplarul Lamborghini Gallardo a sfârșit cu avarii serioase, care ar putea să-l fi transformat în daună totală. Din fericire, puștiul aflat la volan a scăpat doar cu răni ușoare.
Lamborghini Gallardo este, de departe, cel mai popular model din istoria Lamborghini în acest moment. A avut o carieră de 10 ani și a reușit să adune un număr incredibil de clienți pentru brandul italian: 14.000 de unități.
Comentarii (3)