Ce înseamnă tuningul pentru mașini electrice: Brabus crește autonomia lui Mercedes EQS cu 50 de kilometri

de Alexandru Monenciu
Vineri, 12.08.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Compania de tuning Brabus a dezvoltat o serie de îmbunătățiri pentru sedanul cu zero emisii Mercedes-Benz EQS. Potrivit tunerului, autonomia ar crește cu până la 50 de kilometri în anumite condiții.

Brabus este una dintre cele mai cunoscute companii de tuning de pe piață. De-a lungul anilor, germanii au dezvoltat numeroase pachete care au crescut puterea modelelor echipate cu sisteme de propulsie convenționale.

În era electrificării, însă, motorul termic este absent. Asta nu înseamnă că Brabus, sau alte companii de tuning, vor dispărea. Nu. Ele se vor adapta noilor condiții.

Caz concret, Brabus a dezvoltat acum o serie de îmbunătățiri pentru sedanul cu zero emisii Mercedes-Benz EQS. În această situație, germanii s-au concentrat pe aerodinamică și, implicit, pe creșterea autonomiei.

Toate elementele aerodinamice au fost testate înainte în tunelul de vânt, iar prizele de aer din partea frontală au fost revizuite, pentru un plus de eficiență. Clienții pot opta pentru jante cu diametrul cuprins între 20 și 22 de inch.

După toate acestea, Brabus susține că mașina opune cu 7.2% mai puțină rezistență la înaintare, comparativ cu un exemplar standard.

Asta înseamnă o creștere a autonomiei cu 7% în intervalul de viteză 100 - 140 km/h.

Dacă faci mai multe drumuri lungi, ai putea circula cu până la 50 de kilometri mai mult, potrivit germanilor.

via Brabus

Comentarii (1)

  • Mircea Badea
    de ce n-au studiat din prima mercedes prizele alea de aer?
    5 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru