Mercedes-Benz Sprinter, unul dintre cele mai populare modele utilitare din lume, este disponibil și într-o versiune electrică, numită eSprinter. Această versiune cu zero emisii aduce o serie de inovații importante, care promit să contribuie la o viață mai ușoară pentru șoferii de utilitare.
Pentru asta, Mercedes-Benz eSprinter beneficiază de o tehnologie dezvoltată de constructorul german care să îndeplinească aceste scopuri. Platforma Sustaineer, un termen compus din cuvintele "sustainability" și "pioneer" din limba engleză, aduce nu mai puțin de 4 soluții noi și inovatoare.
HABITACLU CU SUPRAFEȚE ÎNCĂLZITE ELECTRIC
Prima dintre aceste inovații este modul de încălzire a habitaclului. De regulă, sistemele convenționale de încălzire a habitaclului direcționează căldura către majoritatea suprafeței acesteia. Însă, un astfel de sistem poate afecta autonomia vehiculelor comerciale electrice. Și asta mai ales atunci când portierele sunt deschise și închise constant de către șoferi pentru efectuarea livrărilor.
Platforma Sustaineer ajută la direcționarea căldurii exclusiv către șofer, un lucru care contribuie la o eficiență mai mare a vehiculelor comerciale ușoare. De asemenea, mai multe suprafețe din habitaclu, precum volanul, centura de siguranță, suprafețele interioare ale portierelor, suprafețele din zona picioarelor și inclusiv ornamentele coloanei de direcție pot fi încălzite electric.
Un astfel de sistem are două avantaje. În primul rând, confortul termic este asigurat de către căldura radiată aproape de corp, ceea ce duce la o eficiență mai mare a sistemului.
În al doilea rând, aceste suprafețe rămân calde chiar și în timpul proceselor de descărcare a mărfurilor, un avantaj mai ales pe timp de iarnă.
SCAUN CU FUNCȚIE DE MOBILIZARE
Poate că te întrebi ce înseamnă scaun cu funcție de mobilizare? În mod normal, scaunele sunt reglate într-o poziție fixă pentru a asigura un confort optim pentru șofer, dar și un nivel de siguranță mărită.
Cu toate acestea, statul pe scaun pe o perioadă îndelungată de timp poate avea efecte negative asupra sănătății șoferilor de utilitare, mai ales în contextul în care aceștia parcurg zilnic distanțe lungi.Scaunele cu funcție de mobilizare ajută la eliminarea acestor efecte negative. Mai precis, scaunul șoferului conține perne de aer în partea șezutului. Acestea sunt umflate și dezumflate special pentru a induce mișcarea și rotația în corpul șoferului.
Programul din spatele acestor camere de aer conține secvențe care imită mersul și formează baza unui program variat de mobilitate. Acest tip de scaun a fost dezvoltat în colaborare cu medici, oameni de știință din domeniul sportiv și kinetoterapeuți.
Bineînțeles, scaunele sunt confecționate din materiale ecologice și reciclate.
APLICAȚIE DRIVER COACHING
Noua platformă Sustaineer îi va ajuta pe șoferi să-și dezvolte un stil de condus mai eficient, prin intermediul unei aplicații speciale, numită Driver Coaching. Aplicația are rolul de a evalua o multitudine de factori ca: modul de utilizare al mașinii, comportamentul șoferului la volan, încărcătura, condițiile de funcționare, tipul de caroserie și chiar factorii climatici și topografici.
Cu acești factori luați în calcul, aplicația va funcționa sub forma unui asistent inteligent, care îl va ajuta pe șofer să adopte un stil de condus care să fie cât mai eficient pentru mașină și pentru companie. Aplicația Driver Coaching oferă un feedback personalizat, un program de instruire pentru un condus eficient, precum și opțiunea de a adapta aplicația la nevoile lor.
Asta înseamnă că aplicația îi va putea ajuta pe șoferi să-și planifice mai ușor rutele și încărcările.
Aici mai adăugăm și planificarea de resurse pentru întreprinderi și manipularea documentelor mărfii.AERODINAMICĂ INOVATOARE ȘI TEHNOLOGIE MODERNĂ DE FILTRARE
Platforma Sustaineer aduce inovații și la nivel aerodinamic. Mai exact, acestea constă în suprafețe aerodinamice amplasate sub caroserie, aproape la fel ca la o mașină de competiție. Evident, suprafețele aerodinamice sunt montante cu scopul de a obține o eficiență mai mare și sunt realizate tot din materiale reciclate.
Mai mult, grila frontală conține și fante automate care se închid atunci când vehiculul depășește 60 de km/h pentru o rezistență mai mică la înaintare.
Nu în ultimul rând, platforma Sustaineer aduce și o tehnologie nouă de filtrare a emisiilor de praf fin din trafic și din mediul urban. Sistemul conține două filtre de praf fin montate în modulul frontal, respectiv sub caroserie. Acestea contribuie la reducerea emisiilor de particule fine până la o dimensiune de 10 micrometri cu peste 50%.
Noua tehnologie Mercedes-Benz Sustaineer a fost prezentată în cadrul evenimentelor SHIFT Mobility și Future Mobility Summit în septembrie 2022. Mercedes-Benz Vans își propune să devină o marcă neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2039.
via Mercedes-Benz
Asta înseamnă că un eventual însoțitor al șoferului tremură de-l găsesc dracii. :)))