Compania de produse chimice BASF a publicat recent un amplu raport cu privire la culorile pe care le preferă șoferii europeni la achiziționarea mașinilor.
În anul 2016, preferințele șoferilor au rămas în mare parte constante, întrucât pe prima poziție în top este albul, care și-a revendicat o cotă de piață de 29%. Pe locul doi, la o distanță apreciabilă, este negru, cu o cotă de 19%, în timp ce nuanțele de gri se situează pe poziția a treia cu 18%, iar argintiul își adjudecă alte 12 procente. Cu alte cuvinte, 78% dintre mașinile vândute anul trecut în Europa au fost albe, negre, gri sau argintii.
Pe următoarele locuri în top se află albastru (10%), roșu (6%) și maro (4%), în timp ce numai 1% dintre clienți au ales o nuanță de verde.
În clasamentul bazat pe dimensiunea mașinilor se observă că albul rămâne campion în segmentele subcompact, compact și mediu, dar și în cazul SUV-urilor. În schimb, în cazul segmentului mare, negrul este preferat de 34% dintre clienți și este urmat de alb (22%), gri(14%) și argintiu (8%).Raportul BASF evidențiază însă că numărul nuanțelor pentru fiecare culoare în parte este în creștere puternică, prin prisma dorinței clienților de individualizare.
Astfel, în privința diversității, albastru beneficiază de peste 100 de nuanțe, în timp ce griul are "doar" 90 de nuanțe. "Varietatea de posibilități pentru culorile mașinilor este direct proporțională cu megatrendul social de individualizare. În prezent, clienții finali pot alege culori unice și personalizate pentru mașinile lor", explică Stefan Sickert, Head of Project Management Basecoat.
Eram sigur ca iar cineva o sa spuna ca albul e gratis :-DDD
De aia am si dat cllick la articol, sa vad nu zice nimeni asa ceva.
Pai sunt si oameni care aleg albul ca le place. Eu am o masina alba si una albastra. Oare si albastrul a fost ieftin? De aia am luat albastru? :-DDD
Sau seicii care isi iau Rolls alb sunt sigur ca de aia l-au luat asa, ca era mai ieftin :-PPP
Matul e chiar scump.
Albastru metalizat e pe bani
A, si exista si alb perlat, apropo de alb, care e o culoare mai scumpa.