Caterham, cunoscut în lumea auto exclusiv pentru dezvoltarea unor modele sport radicale, îşi va extinde gama în viitorul apropiat cu un SUV şi un model de segment B care vor fi produse în colaborare cu francezii de la Renault. Compania condusă de magnatul Tony Fernandes profită astfel de colaborarea cu Renault în zona modelelor sport (renaşterea brandului Alpine va naşte două modele diferite, câte unul pentru fiecare marcă) şi încearcă să se dezvolte mai ales pe pieţele din Asia, considerate de Caterham de bază pentru dezvoltarea ulterioară a afacerii.
Producător britanic de nişăInformaţiile vin chiar din partea lui Tony Fernandes, care a declarat pentru Reuters că cele două viitoare modele se vor baza pe platforme Renault existente, urmând să fie produse la fabrica pe care Renault o deţine la Dieppe, Franţa.
Modelul inspiraţiei Caterham este Range Rover Evoque, un model care a reuşit să-şi câştige locul pe nişa SUV-urilor compacte premium la nivel mondial.Pe de altă parte, cele două lansări care vor avea loc în în jurul anului 2016 vor transforma marca dintr-una eminamente britanică într-una reprezentată la nivel mondial. În plus, prezentarea modelului-frate cu Renault Alpine va avea şi el un cuvânt de spus în Asia, Fernandes aşteptându-se la vânzări de circa 3000 de unităţi în Malaezia, principala piaţă de desfacere a noii sportive Caterham.
dar de ce SUV??????
de ce nu un concurent pt. GT86 un sedan sport
toata lumea se arunca la SUV-uri frate de parca masinile de teren sunt noua religie mondiala...........de fapt chiar este........
industria auto asa se da peste cap de nu ma va mira pe viitor daca Caterham va face modele X5,Q7 si ........Jeep va creea supercar-uri cu motoare centrale de 800hp..........
nu de alta da mi se pare o prostie sa te lasi de fotbal cand esti meserias si sa te apuci de baschet..........
Vw,ford, opel erau "baietii de la tara" pe langa elita ce o reprezenta Renault in deceniile trecute.
Nu spun ca are sau nu dreptate (nu, nu are) dar sa lipesti numele Wiliams chiar daca e legat de performante cu Reno, de Clio (cea mai lipsita de personalitate, urata, mizerabila, gretzoasa, etc masina din lumea buna "nu discut aici de ssangyong sau alte prosti" de Willliams este ...Pacat.
@arkkan-Clio Williams este o legenda. Este (obiectiv vorbind) unul dintre cele mai bune hot-hatch produse vreodata. Chiar daca aveau "numai" 150HP sasiul este inca extraordinar chiar pentru timpurile actuale. Nu stiu ce experiente ai avut cu Clio dar daca vreodata o sa ai sansa sa conduci un CW o sa fi mai bogat sufleteste(din nou automobilistic vorbind)
"Succesuri " si nu te mai intoarce aici in tara!!
Pe de alta parte, Porsche si-a salvat fundul cu Cayenne. Ca e urata, ca nu e in spiritul marcii, ca arata ca un 911 pus pe steroizi, cate nu s-au spus despre el - dar ce mai conteaza? I-au scos din r*h*t, s-a vandut ca painea calda, nu conteaza cui. Pe praful asta, orice client conteaza.
Sigur, va fi o diluare a marcii Caterham. pe de alta parte, nu stiu cat de cunoscuta era caterham (adica, mai exact, cat vindea) in tarile asiatice. Oricum, tinand cont ca Fernandes e de-al casei prin Asia, sa nu uitam ca Proton tot a lui este (sau era...), omul se axeaza pe ce piete cunoaste si el.
Si sa nu uitam ca si altii testeaza piata..
Bentley - vezi EXP 9F
Aston Martin - Lagonda 2009 (slava Domnului ca n-au produs-o in serie)
In incheiere, mai ramane sa faca si Ferrari un SUV si gata, au cazut toate miturile.