Salonul Auto de la Beijing găzduieşte în această săptămână Volkswagen T-Prime Concept GTE, un concept despre care se vehiculează că anticipează liniile de design ale viitoarei generaţii Touareg.
Construit pe platforma MLB, acesta iese în evidenţă prin grila de mari dimensiuni şi jantele de 22 inch, dar şi prin blocurile optice LED integrate în bară de protecţie. Comparativ cu actualul Toareg, conceptul are 5.07 metri lungime, cu 27 centimetri mai mult, dar şi doi metri lăţime, cu 6 centimetri mai mult.
La interior se remarcă din plin noua tehnologie digitală prin ecranul curbat şi tactil cu diagonală de 15 inch care joacă rol de sistem multimedia, display-ul touch de 12 inch pentru instrumentarul de bord digital, dar şi prin absenţa butoanelor fizice de pe volan, care au fost înlocuite cu controale sensibile la atingere. Şi asta nu este totul: între scaunele din spate există o suprafaţă tactilă cu diagonală de 9.6 inch care oferă pasagerilor posibilitatea de a ajusta scaunele sau sistemul de climatizare.
Propulsie hibridă
Volkswagen T-Prime Concept GTE mizează pe o propulsie hibridă alcătuită din motor turbo de 2.0 litri de 248 CP acompaniat de un motor electric care furnizează echivalentul a 134 CP. Puterea totală pe care o poate sistemul hibrid al conceptului german este de 375 CP. Evident, cutia de viteze este automată, iar conceptul este dotat cu tracţiune integrală 4Motion.
Din punct de vedere al performanţelor, T-Prime Concept GTE ajunge la 100 km/h în 6 secunde şi la o viteză maximă de 223 km/h. În mod electric, T-Prime Concept GTE este capabil să parcurgă o distanţă de cel mult 50 km.
Via Volkswagen
ALTII, adica marea majoritate, n-au rasolit-o atat de grav, nascocind un dispozitiv de fraudare inca din 1999. ALTII, n-au marketing media agresiv. ALTII nu-si eticheteaza in mod aparte & ipocrit gama diesel (vezi "bluetech"). ALTII au scos masini 100% electrice, pe vremea cand Vw sustinea ca nu-s viabile.
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/9e/2014_Toyota_Corolla_(ZRE172R)_Ascent_sedan_(2014-04-11).jpg
După oftica cu care scrii se pare că tu ești cel ce consumă produsele vw :))...mai ușor, că te îneci !