Weekend-ul care tocmai s-a încheiat a fost unul cel puțin interesant pentru fanii Ford din Bulgaria, care au intrat în Cartea Recordurilor Guinness după ce au făcut parte din cea mai lungă coloană de modele Ford din istorie.
Totul s-a întâmplat pe o autostradă de lângă Sofia, acolo unde mașinile s-au așezat și au rulat într-un șir de 1527 de vehicule care s-a întins pe peste trei kilometri. Conform prietenilor noștri de la Motor1, numărul de mașini care au participat la coloană a fost de circa 2300, dar multe dintre acestea nu au fost considerate autoturisme și au fost excluse din calculul final.
Partea interesantă este că fanii Ford care au realizat acest record au fost prezenți la eveniment cu mașini din toate erele și de pe toate continentele. Astfel, pe lângă clasicele Ka, Fiesta, Focus și Mondeo, în șirul-record s-au aflat și exemplare Taunus, Mustang, Mercury, Thunderbird sau Cobra. Curiozitatea evenimentului a fost însă un Ford Model A construit în anii '30 care a completat lista de mașini prezente în coloană.
Anteriorul record de mașini Ford aflate în același șir le-a aparținut unor americani care reușiseră să adune 829 de fani într-un eveniment care a avut loc în 2014. La nivel mondial, recordul absolut pentru cel mai lung șir de mașini ale aceleiași mărci le aparține fanilor Jeep din America. Aceștia au strâns 2420 de mașini anul trecut în Pennsylvania într-o paradă care și-a făcut și ea loc între recordurile omologate de oficialii Guiness Book.
via Motor1
Ce record aiurit mai e si asta?
In articol spune explicit:"care s-a întins pe peste trei kilometri"
Aici e cheia s-au intins trei km...deci cat s-a dilatat sirul, masinile nu intra in calcul :)))
pe peste, e bagat asa in plus
Se observa in poze niste masini care au facut istorie ... Ford T, AC Cobra si pare-mi-se chiar un Ford Anglia ....