În urmă cu câteva săptămâni, Bugatti a prezentat noul Divo, un hypercar bazat pe Chiron. Evenimentul a avut loc cu ocazia Montery Car Week din California, SUA. Tot atunci, o serie de voci apropiate companiei au declarat că producătorul din Molsheim pregătește câteva ediții speciale pentru Chiron.
O serie de schițe cu prima versiune specială a lui Chiron au fost deja prezentate în fața celor care au ales să comande noul Divo, iar reacția acestora a fost una pe măsură: mașina este o "adevărată rachetă sol-sol".
Conform informațiilor, versiunea pe care Bugatti o pregătește poartă numele de Chiron Super Sport (SS), iar evenimentul de prezentare va avea loc în cadrul Salonului Auto de la Geneva din martie 2019. Mai mult decât atât, viitorul Chiron SS ar urma să fie asamblat în maxim 40 de exemplare, în timp ce numărul minim de unități a fost stabilit la 20.
Pe lista producătorul din Molsheim apare și o variantă Superleggera, dar și o versiune targa denumită Chiron Aperta.
Surse apropiate companiei mai spun că oficialii Bugatti discută cu Porsche, Rimac și Dallara pentru lansarea unui hypercar electric.Via | Thesupercarblog
Comentarii (1)