În urmă cu doi ani, Bugatti a prezentat în cadrul Salonului Auto de la Geneva o mașină unicat. Este vorba despre La Voiture Noire, un omagiu adus legendarului exemplar Type 57 SC Atlantic, care i-a aparținut lui Jean Bugatti.
Însă mașina respectivă era departe de a fi gata. Acum, după doi ani și aproximativ 65.000 de ore de muncă, Bugatti a finalizat deja celebrul La Voiture Noire. Primele imagini și informații despre versiunea finală tocmai au fost publicate de francezi.
Unicatul La Voiture Noire este bazat pe Chiron, dar caroseria a fost modificată și lungimea mașinii a crescut cu 450 de milimetri. Totodată, ampatamentul este și el mai mare decât al unui Chiron. Cu 250 de milimetri, mai exact.
Mașina este finisată într-o nuanță specială de negru, iar jantele sunt exclusive pentru acest model. Totodată, mașina are nu mai puțin de 25 de elemente care au fost confecționate special pentru ea, folosind diverse tehnici, inclusiv o imprimantă 3D.
Bugatti nu a publicat poze cu interiorul, dar știm de prezența tapițieriei din piele în culoarea Havana Brown și a multiplelor ornamente din aluminiu.
Clientul misterios care a comandat unicul La Voiture Noire a plătit 11 milioane de euro pentru a avea o asemenea mașină în colecție.
via Bugatti
Cred că vorbim despre lucruri diferite. Asta este un unicat. Punct! Valoarea îi va crește în timp, nu vorbim despre un produs de serie. Este ca și cum ai compara un tablou al lui Picasso cu un vas din ceramica - China dinastia Qing luat de pe emag...
care mai și merg pe străzi, spre deosebire de obectul ăsta frumușel, dar produs și cumpărat pur speculativ ca să zacă-n garaje sterile, vidate (sau vidanjate?) întru umflarea unor conturi ”misterioase”.
știu, o să ziceți că crapă invidia-n mine, da-i deplâng doar pe sufletesc-sărantocii colecționari de Bogatti