Brokerii de asigurări: anul 2016 va aduce polițe RCA mai scumpe

de Sebastian Toma
Vineri, 30.10.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Falimentul Astra Asigurări și situația financiară problematică a alte două societăți ar putea să ducă la creșterea semnificativă a tarifelor RCA în 2016.

Tarifele RCA au crescut, în medie, cu 20% în ultimele două luni, titrează Digi24 citând mai mulți brokeri de asigurări. Tarifele mărite au fost cauzate de situația Astra Asigurări și de incertitudinile financiare prin care trec alte două companii, Euroins și Carpatica. Acestea din urmă trebuie să-și asigure finanțarea în viitorul apropiat, altfel riscă să ajungă în aceeași situație cu societatea Astra Asigurări. Până la clarificarea situației, tarifele RCA sunt în creștere, iar brokerii avertizează șoferii că două polițe RCA de șase luni în locul uneia încheiate pe un an ar putea aduce costuri mai mari cu 20 până la 30 la sută.

Din datele culese până acum, au existat și creșteri de 200% ale tarifelor RCA încasate în ultimele două luni, spun cei de la Digi24. În această postură nefericită s-au aflat șoferii care au automobile cu motorizări de cilindree mare sau care au avut daune, precum și cei care se află în ambele categorii. Sistemul bonus/malus aplicat de societățile de asigurări penalizează de ani buni șoferii care sunt implicați în incidente, dar până și cei care nu au avut niciun incident ani la rând nu ajung să plătească mai puțin de la o poliță RCA la alta.

Cauza acestei probleme este legată de modul de decontare al plăților folosit de societățile de asigurări, care trebuie să îi despăgubească pe cei loviți de clienții lor folosind doar fondurile culese din încasarea polițelor RCA.

Astfel, fiecare daună soluționată folosind RCA-ul ajunge să se adune la un șir lung de despăgubiri, decontate apoi în polițele RCA plătite și de șoferii care nu au avut incidente.

Urmareste Automarket
ASF a deschis la jumătatea lunii octombrie procedura de redresare financiară pentru societatea de asigurări Euroins, care are la dispoziţie un an pentru a-şi rezolva probleme de solvabilitate şi capital, compania necesitând 200 de mii de lei pentru a ieși din vizorul ASF.
Cei de la Carpatica Asig se află în această procedură încă din luna mai a anului 2014 și speră să-și găsească un nou investitor sau chiar un proprietar nou până la data de 15 decembrie 2015. Astra Asigurări nu a intrat încă în faliment, Tribunalul București amânând pentru a doua oară decizia finală în acest caz, ceea ce înseamnă că Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA) nu poate începe plăţile în contul dosarelor de dăuna preluată.

CALCULATOR RCA

Via Digi24

Comentarii (15)

  • Sumele ce se plătesc la reparații sunt nefiresc de mari. În Ungaria o reparație te costă cu 25-40% mai puțin decât în România. În condițiile în care salariul lucrătorilor din service e aproape dublu în favoarea ungurilor. De ce? Se freacă menta în service-urile românești și ești încărcat cu ”manopera”. Am fost acum două săptămâni cu mașina de serviciu în service. Din 5 ore de stat acolo s-a lucrat la mașină vreo 45 min. Prețul pieselor de schimb e la fel de mare: cu 25-40% față de Ungaria.
    24 0
  • Cum bine zicea cineva acum cateva luni: preturile vor continua sa creasca pana vor ajunge la nivelul real de piata. Capcana pentru credului acum ceva timp, acum sa fie bagat bine la cap ca nu orice zboara se mananca!
    13 0
  • Intrebare: de ce la noi in tara asigurarile sunt mai scumpe decat in alte tari mai dezvoltate si cu un nivel de trai mai bun ?
    12 6
  • @mowgli. Pentru ca la noi, tara cu zacaminte de petrol si producatoare de produse petroliere finite, cu rafinari proprii, benzina este la fel sau mai scumpa ca in alte tari vest europene, cu venituri de 10x mai mari si care, multe dintre ele, nu au gram de titei in sol. Sau pentru ca am dat distributia de energie electrica si gaze, cu tot cu instalatiile de distributie catre consumatorul final, pe degeaba, unor firme de stat straine, care fac o gramada de bani cu investitii minime pe spinarea prostilor de romani. Dar nu este stres, pentru ca ne meritam soarta. Si in asigurari, ca si in alte domenii, daca nu ne fura altii, avem grija sa ne furam singuri. Vezi "jaful" din service-uri de care vorbea @Bethurbazal. Bafta!
    12 0
  • riscul de accidente mai mare
    stil de condus de smecheri
    saraci da' moftangii
    profiturile mari ale soc de asigurari
    pentru ca ...romania
    12 0
  • Mda mai brokerii de asigurari sper sa ajunga sa moara de foame ca asta merita lacomii ca ei. Intre timp, eu o sa-mi fac RCA pe numele mamei mele care are 60 de ani, pentru ca n-am de gand sa platesc sute si mii de lei in plus la asemenea scursuri umane.
    3 2
  • inexorabil
    Ce să ne mai surprindă, cum și de ce? Acum, cu “fericita” ocazie a catastrofei de la clubul “Colectiv”, s-a spart buboiul care a revărsat toată mizeria și indolența de care suntem capabili ca națiune. Cei mai mulți patroni sunt lipsiți de orice scrupule, iar autoritățile tratează superficial chestiuni de viață și de moarte.
    Mă rog, organele judiciare au purces la cuvenitele anchete, dar mă tem că nu vor fi vizați toți vinovații pentru ceea ce ȋnseamnă cei mai mulți morți de la Loviluția din dec. 1989 ȋncoace.

    Vedeți cum vine asta? Nimeni nu mai vrea să investească un sfanț, ci, dacă se poate, prin grația Zeiței Fortuna, să curgă banii din pom și noi doar să ținem sacul.

    Cât despre rapacitatea deja banală a societăților de asigurări, asta mi se pare frecție pe erecție. Stați să vedeți ce se va ȋntâmpla cu…sistemul privat de pensii. Un tertip “beton”, foarte bine gândit. Silim populimea prin lege să contribuie la fonduri private, dar musai pe aceia care au până ȋn 35 de ani, fiindcă, până la pensionarea primului val de angajați, vor trece cel puțin 25 de ani (așa judecau băieții deștepți prin 2007-2008), răstimp ȋn care se va strânge porcoiul de lovele de n-o să le vină să creadă. Oare să nu cunoaștem noi noțiuni elementare de psihologie umană? De exemplu, introduceți-mă ȋntr-o camera burdușită cu miliarde de lei cash, din planșeu ȋn planșeu, pe urmă scoateți-mă afară și cercetați-mi asiduu inima și mintea, ca să constatați cât de sentimental și principial mai sunt…

    Așa și cu belferii RCA. Ei tot speră, ȋn sinea lor cea mai profundă, că se vor inventa acele sisteme de siguranță care să zădărnicească orice fel de accidente auto, pentru totdeauna, caz (oare utopic?) ȋn care vor avea grijă ca, grație propagandei lor “perfecte”, să ne aburească ȋn direcția menținerii riscurilor, astfel că vor ajunge ȋn raiul milenarist (deci, ați ȋnțeles: am scris “vor”, nu “vom”). Vorba cântecului (al lui Cassa Loco): “Cine are noroc, are, șai-la-la-la-la, cine n-are, n-are!”. Chiar dacă i-am pune pe tuspatru zmeii metafizicii laolaltă – Liiceanu, Pleșu, Patapievici și CT Popescu – să ne lămurească filosofic ce vor să ne releve aceste ȋnălțătoare versuri, vom rămâne cu buza umflată ȋn privința explicațiilor.
    5 0
  • @mowgli
    stim ca esti din jungla, dar de unde stii ca " asigurarile sunt mai scumpe decat in alte tari mai dezvoltate si cu un nivel de trai mai bun" . Ai exemple cumva ? Stiu ca sunt scumpe raportat la puterea de cumparare, dar daca ai sa faci niste cercetari ai sa vezi Romania are printre cele mai mici preturi la asigurari din Europa. De legi stricte cum ca daca "nu esti trecut cu numele pe polita de asigurare" nu poti sa conduci masina nu mai vorbim.
    6 2
  • nici unul din cei care comenteaza aici nu spune nimic despre fraudele din asigurari...asta pt ca ori nu stiti ori nu va ganditi
    am lucrat in bransa 20 de ani...m-am lovit de unii care afirmau:"cum adica altii traiesc din asta si eu nu pot scoate un amarat de alternator?"
    da asa este sunt multi care amplifica pagubele,ca sa mai scoata niste bani in plus
    am avut unele cazuri de masini scumpe care fusesera dauna totala la inca vreo trei firme de asigurari...si nu erau orice masini...
    sunt oameni care doar cu asta se ocupa:
    asigura casco masina la un asigurator apoi imbraca bine pe unul fara minte,ii pun o casca si o dau de garduri pe cine stie ce coclauri...au luat masina pe 2 lei ,o asigura cu 5 si primesc 4...apoi vand epavacu 1,5 lei si de aici profitul...si pierderile societatilor de asigurare
    sfat celor care citesc:daca sunteti loviti insistati sa reparati masina la reprezentanta indiferent ca e dacie sau merc...doar acolo veti primi piesele originale;altfel in loc de o bara de 10 mil veti avea pe masina o bara de 1,5 mil in cel mai bun caz,fabricata cine stie pe unde in asia si care la o lovitura cu pantoful crapa(se stie ca o bara trebuie sa se deformeze elastic pana la un impact produs la viteza de 12,5 km/h)
    3 0
  • @Pesso
    tu te vezi ce scrii ??? pai de unde sa spunem de fraude daca nu cunostem sistemul...bravo tie, bine ca ne spui aceste lucruri....problema e ca ar trebui sa niste autoritati competente sa suprevegheze aceste lucruri impreuna cu managerii societatilor.
    1 1
  • lovitura in spate dreapta..schimbat pe asigurarea vinovatului stop dreapta spate,spoiler spate ,aripa dreata spate la un opel corsa an 2011...suma pe factura trimisa de firma de ppiese(nu dau nume sa nu se considere reclama) 8500 lei...fratica bani nu gluma....vinovatul avea un golf (sa zic 5,nu rea cunosc modelele firmei vw si era si 2 noaptea) pe care l-a reparat din piese second cu 1200 lei(si vopsitu) avarii:aripa dreapta fata(a dat si intr-un parapet),aripa stinga fata,capota.grila,faruri(nu stiu ce avarii a avut sub capota,dar banuiesc ca si radiatorul).......deci,NO COMMENT....probabil va ramine firma lu tiriac(saracu trebuie sa plateasca evaziunea fiscala la spanioli cu bani de pe asigurari)
    1 0
  • acum depinde si cit o sa ajunga pretul...probabil o sa-mi convina mai mult sa risc si sa merg fara rca..ce imi e amenda,ce imi e rca-ul...
    0 0
  • @@mowgli Buna asta cu jungla, n-am mai auzit-o din clasa a 9-a.
    Si ca tot veni vorba de scoala, eu tot acolo am invatat sa fac operatiuni matematice de scadere a doua numere, asa am aflat ca in Romania m-a costa dublu asigurarea la masina mea. Ai putea sa incerci si tu, e chiar interesant... sa mergi la scoala zici. Poate mai prinzi si o insulta pe bune.
    0 0
  • @mowgli
    te-a costat dublu fata de ce tara "mai dezvoltatata si cu un nivel de trai mai bun" ?? Te rog sa dai exemplu. Asteptam sa-mi raspunzi cu un exemplu.
    0 0
  • antonny
    am mai dat exemplu pe aici cred ca acum 2 ani ....x6 cost reparatie 28000 euro in Romania ....in UNGARIA cu transport pana la service ,reparat si apoi adus in tara pe platforma 17000 euro
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru