BMW X5 M Sport, primele imagini ale pachetului de accesorii pentru SUV-ul german

de Sebastian Toma
Vineri, 31.05.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Catalogul de accesorii şi echipamente al noului BMW X5 a fost publicat pe internet. Modelul are o listă mai bogată de accesorii disponibile pentru comandă.

Esential 5.3 secunde îi sunt necesare lui BMW X5 M50d să accelereze de la 0 la 100 km/h.
BMW X5, SAV-ul german ajuns la a treia generaţie, a fost dezvelit oficial ieri. Între timp, colegii de la BMW Blog au reuşit să obţină o versiune scanată a broşurii de accesorii pentru noul X5. Broşura surprinde versiunea M50d a lui X5 şi Pachetul M Sport. Imaginile alăturate provin din broşura oficială a celor de la BMW, acestea deconspirând actualizările aplicate pachetului M şi versiunii diesel de performanţă. La nivelul interiorului, pachetul M aduce un volan sport, plafon negru, scaune sport, ornamente praguri cu sigla M şi transmisie automată sport cu padele pe volan. Interiorul dispune şi de un set de ornamente din aluminiu cu model hexagon, o noutate în gama BMW.

Pentru exterior, pachetul M aduce o nouă bară faţă, o bară spate modificată, ornamentele shadowline pentru ramele geamurilor un set de praguri laterale şi două modele noi de jante din aliaj. Jantele din ofertă pot fi comandate atât în versiunea de 19 inch, cât şi în versiunea de 20 inch.

Opţional, clienţii pot comanda o suspensie adaptivă M. Între timp, pachetul Luxury line vine cu o serie de modificări estetice la exterior, grila faţă este neagră, iar clienţilor li se oferă două modele noi de jante din aliaj. Interiorul aduce un volan sport şi un set de ornamente din lemn.

Urmareste Automarket
Versiunea M50d a noului X5 foloseşte tot motorul diesel cu şase cilindri în linie disponibil pe echivalentul său din gama actualului X5. Unitatea livrează 381 CP între 4.000 şi 4.400 rpm, în timp ce cuplul maxim, de 740 Nm, este atins între 2.000 şi 3.000 rpm. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h este realizată într-un timp impresionant pentru un automobil de asemenea gabarit – 5.3 secunde, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Consumul mediu declarat, calculat conform normelor UE, este de 6.7 litri la sută.

Via BMWBlog.com

Comentarii (1)

  • antiqua
    ce ,naiba,oare numai mie mi se pare?farurile alea par a fi un carnat.in rest .....treaca ,mearga.
    6 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru