BMW X4 M40i se prezintă oficial: 4.9 secunde pentru 0-100 km/h şi 360 de cai putere

de Mircea Meșter
Joi, 01.10.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW X4 nu are încă o versiune M, dar bavarezii tocmai au prezentat o versiune apropiată de performanţele dinamice ale unui M adevărat. Plus dotări estetice care-o scot în evidenţă.

După ce săptămâna trecută am văzut primele imagini ale noului vârf de gamă BMW X4, marca bavareză face astăzi în pas în faţă şi ne prezintă o galerie foto oficială cu noul X4 M40i, versiune care devine începând de astăzi cea mai sportivă din portofoliul SUV-urilor compacte bavareze.

Sub capotă se ascunde un motor TwinPower Turbo de 3.0 litri care dezvoltă 360 de cai putere între 5800 şi 6000 rpm, cuplul maxim fiind de 465 Nm. Cifre interesante la nivel de performanţe: X4 M40i reuşeşte să coboare sub borna psihologică de 5.0 secunde la acceleraţia 0-100 km/h, afişând un timp de 4.9 secunde. Consumul oficial este de 8.6 litri/100 km, iar emisiile se situează la nivelul a 199 de grame CO2/km. Transmisia este una automată cu opt trepte.

Pe lângă aportul important al unui motor mult mai puternic decât anteriorul vârf de gamă, X4 xDrive35i, noul M40i beneficiază de un şasiu sport adaptat şi de amortizoare reglate diferit pentru a îmbunătăţi ţinuta de drum pentru un SUV care devine mai degrabă un soi de Hot Hatch premium înălţat cu tracţiune integrală xDrive.

Sistemul Performance Control este standard pe această versiune.

La nivel estetic, notăm apariţia unei nuanţe speciale destiantă exclusiv aceste versiuni, Long Beach Blue, şi a unor jante de 20 de inch vopsite în două nuanţe şi încălţate cu anvelope Michelin Pilot Super Sport disponibile opţional. În versiunea standard, X4 M40i vine cu jante de 19 inch, Sistemul de evacuare se termină cu ţevi cromate negre, în timp ce implicarea diviziei M performance este vizibilă pe detalii precum volanul, schimbătorul, scaunele, instrumentarul de bord sau pragurile uşilor.

via BMW

Comentarii (1)

  • Valeriu
    Motor 3 litri, 360 CP si accelaratie de la 0-100 km/h in 4,9 sec.
    Acum vine partea frumoasa: consum 8,6 l/100 km si emisii 199 g/km.
    Promit solemn ca daca cifrele de consum si emisiile sunt reale, imi iau si eu unul.
    Ce prag psihologic frumos de doar 199 g/km. Daca treceau de 200 plateau mai mult la mediu ? :)
    2 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru