BMW vrea să-l bată pe Mercedes Clasa S în România în 2016 cu ajutorul noului Seria 7: "Avem cel mai sofisticat model de pe piață"

de Mircea Meşter
Joi, 04.02.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Pentru a crește în vânzări, BMW România pune accent în următoarea perioadă pe serviciile dedicate clienților și pe o gamă complexă de modele. Marca germană e pe locul al treilea la vânzările premium în țară, după Mercedes și Audi.

BMW România mizează în acest an pe o continuare a formei în care se află modelele din gama X, cea a SUV-urilor, însă are în vedere și noua generație Seria 7, pe care marca germană își propune s-o cațere pe prima poziție a segmentului limuzinelor executive la nivel național. Altfel spus, BMW vrea să vândă mai multe exemplare Seria 7 decât o face actualul lider al segmentului, Mercedes Clasa S.

"Ne bazăm pe faptul că anul 2016 va fi unul de succes pentru limuzinele BMW, în special Seria 7, prin care oferim cel mai sofisticat model de pe piață din punct de vedere tehnologic. Cu acest model ne-am propus prima poziție în segment în acest an", spune Cristian Vlasin, Sales Manager BMW România, într-un interviu acordat Automarket. 

Declarațiile oficialului BMW sunt foarte optimiste în condițiile în care Mercedes Clasa S conduce autoritar segmentul său în România. Cu 181 de mașini vândute anul trecut, modelul Mercedes a depășit clar atât Audi A8 (34 de unități), cât și Seria 7 (26 de unități).

România rămâne o piaţă a modelelor BMW X şi este de aşteptat ca acestea să aducă cele mai mari volume.

Cristian Vlasin
Sales Manager BMW România
Conform oficialului mărcii germane, BMW beneficiază și de alte atuuri în încercarea de a depăși Mercedes-Benz și Audi în România, mărci care în 2015 au condus segmentul premium în țara noastră.
În timp ce Mercedes-Benz a vândut anul trecut 2465 de mașini în România iar Audi a reușit să vândă 2035 de mașini, BMW a comercializat 1941 de unități, o creștere de 36% față de 2014. Cel mai vândut model al mărcii a fost X5 (374 de livrări), iar pe locul al doilea s-a clasat X3 (291 de unități). Pe trei a urcat BMW Seria 3, care a fost preferat de 215 români.

Servicii îmbunătățite dedicate clienților

Mai mult de 3 din 4 clienţi care se orientează către modelele noi ale gamei, Seria 2 Active Tourer, Seria 2 Gran Tourer, gama BMW i sau modelele Plug-in Hybrid, sunt noi pentru marca BMW,

Cristian Vlasin
Sales Manager BMW România
Totuși, spune Cristian Vlasin, BMW își propune ca pe termen mediu să depășească cifrele concurenților germani. Cum va face BMW asta? Prin investiții în serviciile oferite clienților.

"Cred că este foarte important să subliniem că dezvoltăm constant reţeaua de dealeri şi serviceuri autorizate cu investiţii noi dar şi un upgrade continuu al locaţiilor existente şi al serviciilor pe care le oferim. Poziţionarea ca marcă premium ne obligă să fim inovatori pe partea de servicii şi aici încercăm să aducem noi sisteme şi modele care au succes pe piaţa internaţională, aşa cum este sim-ul de comunciare integrat în automobil, lansat deja din august 2015".

Tot la capitolul servicii oferite clienților, BMW a inaugurat în acest an pe site-ul oficial din România un nou configurator care-și propune să le pună la dispoziția clienților o bază de date completă în care fiecare echipament opțional și fiecare pachet este explicat pe larg și foarte clar.

Mai mult, aplicația este optimizată pentru a rula pe orice fel de ecran, de la cel al telefoanelor până la desktop, trecând prin tabletele de toate mărimile.

Când România pune piedici

Pe lângă concurența acută din piață, oficialii BMW România susțin că și mediul economic românesc este unul care în unele contexte încurcă dezvoltarea corectă a unui business precum cel al vânzărilor auto.

"Transformările legislative bruşte pe care le-am resimţit de multe ori în ultimii ani pot avea un impact foarte mare în evoluţia vânzărilor, de cele mai multe ori profund negativ. Aici trebuie menţionate schimbările de deducere fiscală limitată sau eterna transformare a taxei pentru prima înmatriculare. În plus, din păcate, s-a creat o dependenţă, mai ales la nivelul mărcilor de volum, faţă de programe de programul Rabla, ceea ce nu este un element sănătos pentru piaţă", încheie Cristian Vlasin.

Comentarii (18)

  • Anti-Bmw
    Nu o sa bata in veci MB. Bmw e o marca perceputa ca fiind cea mai sportiva din tripleta germana ori asta aduce clienti pentru seria 3 si (posibil) seria 5. Dar in clasa mare conteaza prestigiul, comfortul si imaginea pe care Bmw nu le are. Audi e mai bine vazuta aici, e o oferta mult mai echilibrata decat seria 7. Marca bavareza e vazuta ca drivers car, nu e limuzina tipica cu sofer- de aici si vanzarile slabe.
    23 21
  • mircea
    @Anti-BMW
    Vânzările slabe din zona Luxury s-au datorat faptului că anul trecut BMW a vândut vechiul Seria 7, care se afla pe final de generație. Iar pe de altă parte, Clasa S a stat invers: model relativ proaspăt.
    27 2
  • @mircea
    Corect mircea. BMW a vandut serii 7 mai putin ca S pt. ca S era proaspat aparut iar 7 avea niste ani in spate. Acum cu noul seria 7 cel mai probabil isi vor imparti piata 50/50 !
    Sincer in pretul de 100-150 de mii de euro prefer oricand seria 7 ! Daca posibilitatile financiare iti permit sa cumperi S class 600 Maybach ăe la 200 -220 de mii de euro atunci S-ul ar fi optiunea mea in defavoarea lui 7 series. Un S normal vs 7 normal parca 7 e mai interesant !
    17 11
  • Deocamdată seria 7 se produce în 300 exemplare pe zi, trebuie să mai crească cu cel puțin 100 pentru a depăși S-ul.
    13 13
  • mircea
    @dan_grc
    Dacă ar produce ăștia după comenzile din România, ar adormi la locul de muncă.
    14 3
  • Alin Rs
    Sunt convins ca seria 7 e o masina f avansata tehnologic,insa ca exterior interior, ,prestanta vb lu' Giovanni e mult sub S klasse la o simpla privire
    Chiar daca se conduce f bine nimeni nu-si ia o barca de genu sa alerge cu ea poate sa aiba si 1000 cp tot un vapor e
    5 9
  • @mircea

    Evident ca n-aml uat in calcul Romania:).
    8 9
  • "prestigiul, imaginea si comfortul, pe care BMW nu le are". Te referi la BMW in calitate de producator de mobilier pentru bucatarie sau... ?
    Intreb pentru ca dupa ce am citit vreo 500 de pagini despre istoria BMW, as zice ca la masini se cam pricep.
    14 4
  • @mowgli
    numai 500 de pagini ai citit??? eu credeam ca sunt fara numar, fara numar!! :)))
    4 7
  • BMW catre AntiBMW
    Audi nu e mai bun ca BMW nici la LUX nici la SPORT.
    BMW vs Mercedes eu cred ca Mercedes trebuie sa mai munceasca sa ajunga la calitatea BMW ma refer motor/transmisie.
    Eu detin GL2015 si vreau sa va zic ca tot BMW fan am ramas .
    Vechiul pe care l-am detinut BMW 330i E46 2002 avea motor mai bun(fara LAG si mai mare randament) si transmisie mai buna avea decat un GL2015 care are 7 rapoarte si toate imi zgaltana masina deseori mai ales in traffic dupa ce merg vreo 30 de min in 1.2.3 treapta, am fost la dealer mia zis e ok , nu arata nici o eroare pe computer,... masina de 80 mii de $ !!!
    Mi-au zis atunci cand se va strica cu totul sa ma duc la ei, ca deocamdata asa e normal cum lucreaza.
    Nu-mi mai iau Mercedes in viata mea.
    Eu le-am zis Guy you still have to learn from BMW how to make cars.
    Sunt in sua de aia si v-am scris cum si le-am zis.
    9 6
  • taticul
    BMW a vazut de prea multe ori "Misiune imposibila" si a inceput chiar sa creada ceea ce vede!
    S Class a fost, este si va ramane referinta segmentului in Romania sau pe plan global, indiferent ce vise umede are BMW.
    7 6
  • Nu vreau sa fiu hater, dar nu se stie pentru cat timp seria 7 : ''va ramane cel mai sofisticat model de pe piață". Este anuntata o noua generatie Audi A8 in aceasta toamna, S-ul actual va primi un facelift conform altor publicatii straine ( care l-au prins camuflat ), Jaguar va ''reinventa'' modelul XJ, iar japonezii vor veni cu Lexus LS. Concurenta e destul de stransa. Insa daca luam noul Seria 7 ca atuu principal sportivitatea, atunci cu greu va avea un concurent care sa-l bate, poate doar sa-l egaleze .
    12 5
  • nu uitati un lucru , BMW inca nu a anuntat varfurile de gama probabil e putin delay in legatura cu cele expuse de tine , asteapta sa vada ce fac audi si lexus in aceasta toamna.
    Oricum partea tehnica sunt sigur 100% ca BMW e cel mai bun .
    Design-ul si interior si exterior sau alte chestii sunt dupa gust .
    Dar cutiile de viteza si motoarele BMW il fac maestru soselii.
    6 6
  • inexorabil
    Dragi colegi de suferință ȋntru plăcerea auto, nu vreau să mă dau cult la cap ȋn privința Triadei, dar – oricât aș iubi (exact acesta-i termenul adecvat!) Clasa S și aș admira, rece, Seria 7 – susțin, ȋn deplinătatea liceelor mele mintale, că, totuși, nici MB, nici BMW nu excelează precum…Audi, ȋn sensul că nu par capabili să plăsmuiască ceea ce se vede aici:
    www.youtube.com/watch?v=Czc_miUIrgA

    Problema lui VAG este că există și altceva ȋn Grup decât Audi și Bentley. De fapt, mesajul lui Audi este cuprins ȋn chiar numele său, care, ȋn latină, ȋnseamnă: Ascultă! Cu ochii, evident.

    Mda, BMW ȋncearcă să frapeze, dar eu, unul, nu-l văd “tot atât de” sofisticat (mă rog, fiecare cu stilul lui distinct – iată ce trebuie apreciat, ȋn primul rând), ȋn ciuda propriilor sale pretenții…
    www.youtube.com/watch?v=36kSaZszPoc

    Dacă “noul GM” ar scoate ceva asemănător cu aceste trei minunății (să nu uit: www.youtube.com/watch?v=Sxj7h4o_nh4) , ar merita să-i fie spălate geamurile (RC) ȋn fiecare zi…Am crezut că, venind o femeie la putere, ȋn ciuda reticenței mele “misogine”, poate-poate! La deja trâmbițatul Cadillac CT6 remarc partea frontală, mai ales forma avangardistă a farurilor, dar atât. Ȋmi pare rău!
    www.youtube.com/watch?v=uxvPoE-IPZ0

    Dacă tot v-am agresat cu clipuri, mai răbdați-mă puțin. Iată cu ce s-ar fi cuvenit să se compare Caddy:
    www.youtube.com/watch?v=piyYel7X2fg
    www.youtube.com/watch?v=e4dqyS4sXvY

    Păi nu? Dacă-i bal, atunci bal să fie. Nu pot conchide ȋn privința lui Barra și a ciracilor ei decât așa: sărăciilor ce sunteți! Niciun pic de ambiție și, implicit, de imaginație nu pulsează ȋn voi…
    3 4
  • Am stat si m-am analizat cat am putut eu de obiectiv(stiu..suna a paradox). Desi sunt iubitor de auto-moto ...desi imi plac masinile in general, nu stiu ce am ca de cate ori vad un BMW intorc capul dupa el si-l adimir mai ceva ca pe femei.....Iarta-ma ,Doamne!!
    2 3
  • Mitica Blajinul
    Don Quixote, Dulcinea si Sancho Panza.Mai sunt si morile de vant. Cam asta este politica lui @inexorabil. Sorry dude!
    1 1
  • In Romania ar fi posibil, pentru ca aici in general BMW are imagine mai buna ca Mercedes. Dar daca privin la nivel global, lucrurile nu cred ca vor fi asa cum spune un nene dintr-un colt de lume a doua, spre a treia. Pe de alta parte nu cred ca plange Mercedes daca in Romania se vand cu 50-100 de Seria 7 mai multe decat Clasa S.
    8 0
  • Vanzari in Ro anul trecut masini noi:

    Mercedes Clasa S (181), Audi A8 (34), BMW Seria 7 (26)

    Concluzia e ca vrutu-i gratis....:)
    Proprietarii de S nu se "duc" la altii....verificat....
    6 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru