BMW: Versiunea cu motor termic a lui M3 va fi produsă până la interzicerea motoarelor termice

de Tiberiu Safta
Luni, 10.02.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW nu va renunța prea curând la versiunea cu motoare termice a berlinei de performanță M3. Marca germană spune că va produce acest model cu un asemenea motor atâta timp cât motoarele termice vor fi permise.

Peste 2 ani, BMW urmează să lanseze o nouă generație M3. Aceasta va fi și prima generație din istoria modelului care va primi și o versiune pur electrică. Lansarea noului model de performanță cu zero emisii nu va însemna oprirea producției versiunii cu motor pe benzină, ba dimpotrivă. Constructorul bavarez a confirmat că următorul M3 va primi și o versiune cu motor termic în 6 cilindri.

Un oficial al BMW M, divizia de performanță a mărcii, a declarat într-un interviu recent că versiunea termică a lui M3 va rămâne în producție atâta timp cât mașinile noi cu motoare termice vor fi comercializate.

„Puteți avea încredere în noi, suntem pregătiți pentru viitor”, a declarat Sylvia Neubauer, vice-președintele departamentului de clienți, brand și vânzări din cadrul BMW M. „Vă pot reasigura că M3-ul pur electric va avea un frate cu un motor termic. Ele vor exista în paralel. Așa că, indiferent de cererea clienților, noi vom putea satisface toate nevoile pe oricare piață, atâta timp cât reglementările ne permit”, a mai adăugat aceasta.

Următoarea generație BMW M3 va fi lansată mai întâi în versiune electrică, în 2027.

Versiunea cu motoare termice ar urma să fie prezentată în 2028.

via Motor1

Comentarii (24)

  • Jian de la Calafat
    Uite ca am ajuns in situatia in care tre' sa apreciem luciditatea si corenta decizionala.

    Acu', fara a forta nota, ma-ntreb:
    De ce BMW sa nu indrazneasca sa mai faca si acel ultim pas pe scara ierarhica vis-a vis de M340d?

    Ar reprezenta o ascensiune lipsita de efort din perspectiva competentelor pe care le detin cu privire la Diesel, dar ar valida deplin si decisiv irefutabilitatea satisfactiilor in segmentul D high-end, printr-o declinare M3d cu norma intreaga.
    6 7
  • Pai de cand dieselurile sunt versiuni de performanta???
    Pentru Dorei trebuie sa mentionam ca diesel iei cand esti sarac rupt in c... dar vrei sa te dai Jmecher. Dieselurile au aparut la nevoia oamenilor sa parcurga distante mari cu bani putini (consum mic).
    Nu iei model de performanta pentru 1000 km, ca daca faci liniute, schimbi motorul dupa 100 km, mai ales la BMW-uri ca ramane fara ulei repede :)) In cazul si mai fericit, nu schimbi motorul ca te rupi in pom ca prostul cu impresii de pilot de curse. Sunt destule exemple cu prosti cu BMW-urile care abia au parasit dealership si au facut M-ul dauna totala:
    https://www.carscoops.com/2020/04/2020-bmw-m5-totaled-minutes-after-owner-takes-delivery/
    Cand te uiti ca Tesla poate face performanta net superioara BMW la jumatate de pret, cand Rimac rupe, cand pana si un amarat de Volvo EX30 poate face suta in 3,6 secunde, iti dai seama ca un BMW cu motor termic care costa peste 100000 euroi e doar o pocnitoare pentru agarici.
    5 13
  • Elektrikkk
    Acu serios când Tesla model 3 bate BMW M3 termic, care mai este sensul la termice ??
    Termicele poluează fonic, noxe, CO2, şi sunt şi lente.

    Şi atunci??

    Oricum maşinile sport nu e că faci 500 km în ele.
    4 15
  • Piața a decis, BEV-urile sunt niște electrocasnice și nu contează cât de rapid fac suta. Nu interesează în zona mașini de performanță nici la BMW, nici la Mercedes, nici la Audi…. și cel mai important nici la Porsche. Este clar ca nici dieselul nu interesează în această zonă. Dieselul după cum știm (motorul diesel) este opusul schimbărilor dramatice de turație, deci nu.
    Dacă electricele erau introduse ca o simplă “motorizare” la oferta deja existentă, se puteau salva miliarde și multe locuri de muncă.
    Atenție focile că apar (așa cum estimez de câțiva ani buni) tot mai mulți care recunosc efectul economic sinucigaș al “politicilor verzi” din UE. Unul dintre aceștia este ministrul energiei care a fost la Striblea. Dă-ți o căutare singurei, ca link-uri cu tembeli din familiile voastre pline de cocalari ați pus suficiente.
    Bani-s păpați, joburile dispar la greu, economia Europei a scăzut de la o treime la 15% la nivel global, iar aer mai “curat” avem din părți.
    România importă (ignoranților ce sunteți) electricitate produsă în Serbia din cărbuni.
    Nu există viitor energetic fără nucleare și gaz. Ca în 50-100 de ani lucrurile vor sta diferit, cel mai probabil da… dar nu putem pune totul în stand by până atunci.
    9 6
  • hibridele sunt peste tot deja, cele cu fir incep sa se inmulteasca si ele, electricele tot cresc desi mai usor. lumea se umple de panouri, vorba lui buhnici, la chinezi e mai ieftin gardul din panouri solare. iti baga asa apa-n ochi delfinii?
    5 6
  • Seriff
    @23:34 Ce copilarie trista ai avut, te-au spalat verzii pe creier fortza
    7 5
  • BMW face ce trebuie. Lasa piata sa aleaga. Dar cred ca-s printre singurii producatori care-si permit financiar sa dezvolte practic 2 platforme pentru un singur model pentru ca inafara de caroserie si interior, mai nimic nu este la fel intre cele 2 motorizari.
    8 2
  • Elektrikkk
    " BEV-urile sunt niște electrocasnice "

    Tesla poţi să o chemi, te urci, şi îi spui să te ducă în oraşul alăturat şi cobori şi se duce şi parchează singură.

    Complet autonom, bine trebuie să ţii legal mâinile pe volan din când în când.

    Închipuie-ţi că ai lua o maşină aşa părinţilor tăi când să fie bătrâni şi să te viziteze.
    4 8
  • @Seriff
    Am avut o copilarie frumoasa tare: nu circulau prin cartie marlanii cu BMW-urile diesel imputite, ne jucam pe strada fotbal linistiti.
    Prin parcuri nu intrau marlanii cu BMW-urile.
    Pe trecerile de pietoni nu faceau drift marlanii cu BMW-urile.
    Noaptea puteam sa ne odihnim ca nu treceau cu galagie facand liniute marlanii cu BMW-urile.
    Deci ca sa intelegi cum sta treaba cu M-urile, de curand un BOU cu un M, dupa ce si-a luat permisul inapoi (ridicat pentru agresivitate in trafic) a intrat intr-un stalp si a murit si cu un amic alaturi de el. Si mie imi pare rau tare de stalpi si copaci.
    Al caz recent: un alt marlete, si-a luat el M8 din Germanica de peste 120000 euro ca sa le arate el la taranii din comuna cine e boss de boss. Desigur ca avea si sotie si fetita mica in masina cand a facut o depasire riscanta si a deranjat o cisterna. Boul a murit alaturi de familie intr-un M de peste 120000 euro. Daca ar fi fost un om intreg la minte, avand copil mic, poate alegea o masina sigura si conducea prudent, dar el a zis ca un M de 120000 euroi e super masina.
    Deci detardel, M-urile sunt pentru marlanii prosti. Si neaparat ca sa arate cat sunt de marlani, trebuie sa puta dupa ei si sa faca si galagie.
    7 6
  • Seriff
    @elektrikkk, asa si? Nu ne intereseaza, daca tu ti-ai urca parintii in asa ceva, inseamna ca ii iubesti mult:)) Lasa-ne cu troscaletele electrice ca asta e site de masini, intra pe altex sau pe flanco pentru electrocasnice.
    Acum cateva seri era un sofer spalat pe creier la o statie de incarcare la un supermaket, nu ii dau numele ca este irelevant, se chinuia sa porneasca statia de incarcare si nu mergea, erau -8 grade, gandest-te sa te grabesti, sa ai o urgenta si sa ai genul asta de probleme, asa ca lasa-ne cu mizeriile electrice!
    7 6
  • Piata nu e dictata de BMW, trezirea :))
    Dieselurile sunt un procent minoritar acum! Asta a decis piata clar si se vede la vanzari.
    BMW supravietuieste datorita celei mai mari piete: CHINA, dar la cum se misca chinezii, zilele BMW sunt numarate.
    Noile reguli si norme de poluare vin cu alte amenzi peste voi :))
    Acum mai faceti gat cat mai puteti, dar in curand va vor rupe taxele:))
    Si sa vedem ce zice piata in cifre:
    https://www.statista.com/statistics/500546/share-of-fuel-types-of-passenger-car-fleet-in-europe-by-country/
    The Push for Electrification
    Over the years, the push for green and sustainable solutions for our various technological needs has been growing. As of 2024, battery-electric vehicles have comprised 15.4 percent of the share of vehicle sales in Europe. A further 31.4 percent for hybrid electric vehicles still shows more motivation for moving toward more electric alternatives to diesel and petrol- powered vehicles. The fact that the transportation sector is responsible for a significant portion of the carbon dioxide emissions worldwide (21.1 percent in 2023), has motivated companies and governments to push toward developing and selling more electric vehicles. The result has been increased electric vehicle sales throughout the last ten years, with sales going from about 550,000 units in 2015 up to 13.7 million in 2023
    Cum suna asta? In doar 8 ani electricele au ajuns de la 550000 la 13,7 MILIOANE!
    Trezirea baietii, ca profita germanii de fraieri. Sunteti niste gunoieri!
    6 6
  • @Seriff
    Ala se chinuia la statia de incarcare electrica. Sa vezi la cati fraieri cu diesel nu le porneste masina dimineata ca nu au motorina!
    6 7
  • @jenica
    inteleg sa trollezi, asta te face fericit. dar ai putea macar s-o faci fara sa fii penibil de fiecare data? ia incearca.

    daca nu poti, nu-i nicio problema, continua tot asa. faci un mare serviciu tacanitorii pe motorina. pe bune, il duci spre groapa mai cu viteza.
    2 7
  • @Elekkk
    Nu ai mers niciodata cu un M3. Tesla il bate la acceleratie in linie dreapta. Si cam atat. Si asta nu prea conteaza, decat pentru niste maimute vesele care se uita la clipuri ale amatorilor pe social media
    6 4
  • Elektrikkk
    @Sheriff

    Idea e să îţi trăiescă părinţii la fel de bine ca tine sau mai bine. Că ei au viaţa mai scurtă ca a ta. Nu mă pot lăuda cu multe dar am încercat, încerc.

    Idea e că dacă au peste 65-70 de ani şi să poată merge oriunde cu o maşină electrică autonomă !!

    Ca şi cum ar avea şofer angajat.

    Înseamnă mult. Confort, civilizaţie, curăţenie.

    Nu manuală cu stick şi 3 pedale şi poluantă şi zgomotoasă şi zero autonomă !!!

    Electrica autonomă - navă spaţială nu tigaie poluantă.

    Civilizaţie.
    3 5
  • Elektrikkk
    @ @Elekkk
    la 11.02.2025, 13:09

    LOL !!! NU o să merg niciodată cu un M3 sau orice BMW M termic.

    Mergi tu acolo cu aşa ceva...
    2 4
  • Jian de la Calafat
    @@
    Ai avut vreodata proprietatea termenilor ?
    Mai zevzecule, cu ce-am trollat ?!?

    Cumva cu nobila recomandare a unui atat de maiestuos i6 3.0L capabil sa genereze cca. 500 CP / cca. 800 Nm, dar care sa ofere un consum mediu situat la aprox 6.5 - 7 litri / 100 km. parcursi ?!?
    ....Deci departe de valoarea de 10 -10.5 litri / 100km. care-i regasita la M3 0tto.

    Unde-i nocivitatea unei variante M3d Euro6 d temp?
    In portofelul posesorilor ?!?
    ....Doar pentru ca M3d este un atlet desavarsit care tine cu casa ?!?
    Cumva in reprize & acceleratii furibunde plafonate la 300 km/h ?!?
    ....Ce poate oferi un Otto, sa fii ferm convins, poate cel putin la fel de bine si-un Diesel !

    E alegerea ta personala sa confunzi atuurile cu neajunsurile.
    1 2
  • Seriff
    @elektrikk, edikk sau care esti, nu am incredere in masini care se conduc singure, trebuie sa fii debil mintal sa te urci intr-o masina fara sofer, vezi ca au fost cazuri cu obezii americani care dormeau la volan in tesla si s-au trezit in copac.
    3 3
  • @Elekk
    Pai atunci clar comentezi in necunostinta de cauza. Iti dai cu parerea despre ceva ce nu ai incercat. Probabil crezi la fel si despre electrice, masini autonome, etc. Si probabil si tot ce zboara se mananca. Iti arati zilnic pe aici nivelul. Unul mai jos e greu de atins.
    3 4
  • @Seriff
    Despre copaci zici?
    https://youtu.be/WQrlysf7ZJg?si=_OZUCqd5rmK-CiBc
    Adica asa???
    Dorele, vezi ca in Germanica au crescut vanzarile de electrice cu ... 53%????
    https://www.electrive.com/2025/02/06/german-ev-registrations-increase-by-53-5-per-cent-in-january/
    Si cica diesel e in coma in continuare si pierde teren.
    4 2
  • saraky
    sunteti niste saraci. toti. mergeti cu autobuzul ca sunteti parliti. si voi va dati aici cu parerea despre tesle si m3, masini de lux. reveniti-va, bab baieti. uite de ce nu puteti voi dormi noaptea, de grija tesla si m3. sunteti niste saraci. aia care isi permit tesla si m3 nu stau aiurea pe internet sa comenteze la articole despre masini de lux, cum stati voi (si stau si eu ca sunt sarac si eu).
    2 2
  • tesla primul la linie, m primul in copaci. in tesla dormi si ajungi in copaci, in m te urci treaz cobori in coma. mravo!

    daca esti pilot iti iei lotus sau ceva de genul, nu chiuveta m!
    0 1
  • Doar așa să te liniștesc… m-am oprit din citit după 5 cuvinte. Nu doar că știu ce-ți poate creierul spălat, ești și plictisitor. ;)
    0 3
  • Ar fi bine daca nu mai citesti, ca oricum nu intelegi.
    Esti atat de limitat ca nici ce citesti nu te poate lumina.
    Treci repede la BMW, ca asta te reprezinta.
    0 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru