BMW va îmbunătăți asistentul vocal inteligent cu tehnologie Microsoft: conversațiile vor fi personalizate și mai naturale

de Daniel Popescu
Vineri, 10.05.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW va utiliza tehnologiile dezvoltate de Microsoft pentru asistentul Cortana cu scopul de a oferi conversații personalizate pentru propriul asistent vocal inteligent pe care l-a lansat în luna martie.

BMW a lansat în luna martie a acestui an un asistent digital inteligent numit Intelligent Personal Assistant care permite șoferilor să comunice cu mașinile prin comenzi vocale.

În faza inițială, asistentul oferă doar o serie de funcții de bază și este capabil să memoreze setările preferate ale șoferului, pe lângă furnizarea unor răspunsuri standard la întrebări legate de funcțiile mașinii.

Constructorul german a anunțat însă în această săptămână ca va îmbunătăți asistentul digital prin utilizarea unor tehnologii dezvoltate de Microsoft pentru propriul său asistent vocal Cortana. Astfel, în urma acestor îmbunătățiri, asistentul BMW va permite inițierea unor conversații naturale și personalizate.

BMW a oferit și câteva exemple concrete de conversații personalizate care vor fi posibile datorită parteneriatului cu Microsoft. De exemplu, asistentul vocal va putea informa șoferul că trebuie să facă o revizie, iar șoferul va putea răspunde prin realizarea unei programări la dealerul BMW preferat. De asemenea, în timpul unei călătorii, șoferul va avea posibilitatea să gestioneze mail-urile și întâlnirile planificate în Calendar prin utilizarea de comenzi vocale.

Noile funcții sunt dezvoltate de echipele de dezvoltare ale Grupului BMW de la Munchen și cele ale Microsoft de la Seattle.

Via BMW, BMWBlog

Comentarii (1)

  • someone
    poza de prezentare imi aduce aminte de achmed: good evening infidel :))))
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru