BMW va fi liderul vânzărilor în segmentul premium şi în 2010
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Germanii de la BMW se bucură de poziţia de lider de vânzări a segmentului premium. Marca BMW a realizat o creştere a vânzărilor de 20% în noiembrie la nivel global, atingând 108.187 de unităţi în luna precedentă. O bună parte din aceşti clienţi a venit de pe piaţa din China, în timp ce alţii aparţin pieţei din Statele Unite ale Americii, care dă semne de revenire. Principalele modele responsabile de această creştere a vânzărilor sunt Seria 5 F10, X1 şi X5 facelift.
Rivalii de la Audi AG au anunţat şi ei o creştere a vânzărilor cu 15% pentru primele 11 luni ale acestui an. Producătorul din Ingolstadt a reuşit să vândă puţin peste 1.000.000 de unităţi din ianuarie până în noiembrie. Anul 2010 a fost un an bun şi pentru cei de la Audi, reuşind să surclaseze vânzările din 2008, cel mai bun an din istoria mărcii din Ingolstadt. Potrivit primelor estimări, chiar dacă 2010 a fost cel mai bun an pentru cei de la Audi, BMW a reuşit să îi surclaseze din nou în lupta pentru devenirea liderului de segment premium în ceea ce priveşte vânzările.
În cazul celor de la Audi, piaţa din China a reprezentat "motorul" creşterii vânzărilor, urmată de piaţa din Germania. În contrast, cei de la BMW au pus pe locul doi piaţa din SUA.
Cei de la Audi se aşteaptă ca piaţa din China să le ofere o creştere suplimentară în viitor, dar aceste aşteptări sunt comune pentru toţi producătorii de automobile care activează pe acea piaţă. Analiştii din industrie estimează că Audi A1 va fi modelul care îi va ajuta pe nemţi să rămână în fiecare an cu peste un milion de unităţi vândute la nivel global.Via | Gasgoo
Citeşte şi...
Adauga un comentariu
Ultimele stiri din Industrie
-
Mini își revizuiește planurile sale de electrificare din cauza ritmului prea mic al vânzărilor de mașini electrice. Motoarele termice vor face parte din ofertă și după 2030. (18.04)
-
Constructorul italian de automobile anunță un nou nivel de echipare de bază pentru SUV-ul Grecale. Acesta înlocuiește vechiul nivel GT și se numește chiar Grecale. Motorizarea este una mild-hybrid și oferă 300 de cai putere. (18.04)
-
Porsche a stabilit un nou record pe Nürburgring pentru mașinile cu transmisie manuală cu noul 911 GT3. Pilotul de uzină Jorg Bergmeister a reușit să înregistreze un timp de 6:56.294 cu un 911 GT3 din 2025 echipat cu transmisie manuală în 6 trepte. (18.04)
-
Noul Audi A6 Sedan: cel mai aerodinamic Audi de serie cu motoare termice
-
Noul Volvo S90 facelift: display central de 11.2 inch și versiune PHEV cu 80 km autonomie electrică
-
Acesta este noul Subaru Outback: două motorizări cu până la 260 CP
-
STUDIU: Mașinile electrice, mai fiabile decât termicele
-
Renault a dezvoltat un sistem hibrid care poate fi montat în mașinile electrice
- mini;
-rolls royce, dar si datorita modelelor pe care le are in plus ( x1, x6, seria 6) .
@Replikate: ai mai lasa-ma ...serios?...cine te-o mintit?
Macar cei de la Bmw sau Mercedes nu isi impart motorizarile cu marci low cost asa cum fac disperatii de la audi, in foamea dupa bani (2.0 tdi il gasesti pe un a6 de 40 de mii de euro, sau pe o skoda cu pachet de drumuri grele si bandouri negre la 15-16 mii, cat de "premium" poti sa fii cu astfel de mutari?)
Si multi aleg Audi in defavoarea Bmw-ului sau Meredesului pentru ca sunt mai usor de intretinut, nu ca ar fii o alternativa mai buna pe langa Bmw sau Mercedes.
1. BMW = 1,108,715
2. Mercedes = 1,059,600
3. Audi = 1,003,900
Diferenta dintre prima si ultima clasata este de 104,815 unitati. O valoare nu tocmai mare tinand cont ca acum 10 ani diferenta era de aprox. 400,000 de unitati. Banuiesc ca luna decembrie nu poate schimba mare lucru, insa inceputul lui 2011 ar trebui sa ne dea o idee despre cum au fost primite noile modele ale celor 3 constructori.
P.S.: Salut pe aceasta cale "specialistii" :D
Si nu o sa-ti aduc filmulete de pe youtube pentru ca nu trebuie sa-ti demonstrez nimic, (tu trebuie sa o faci) si stiu ca toate 3 sunt grozave, fiecare exceleaza la ceva,
p.s. : nu vad de ce audi nu ar putea fi considerata premium atata vreme cat interioarele de audi au o calitate mai buna decat cele de mercedes si cele de bmw( in special). Iar in dotarea standard audi vine cu climatronic, bmw cu aragaz ( seria3) .... bine ca in rest nici una nu mai ofera nimic.
p.s. 2: n-are rost sa ne certam pentru niste metale.
sanatate si numai bine ca asta conteaza :P
Chechmate.........si asta spune tot.......
vom vedea la anu........orice e posibil.
diferenta e de 10% in favoarea Bmw.
Nu cred ca un numar mare de vanzari reprezinta neaparat o confirmare a calitatii, ci mai degraba arata optiunea acelei parti a populatiei pe care noi o denumim "turma".
Eu cred ca un lucru imbucurator ar fi mai degraba o scadere a vanzarilor unui constructor, fapt ce duce la cresterea exclusivitatii brandului pe care il apreciati, permitandu-va astfel sa iesiti din turma.
Multa bafta!
NEVER ,.
Vanzarile nu se bazeaza pe marketing , ci pe CALITATE .
BMW reuseste sa produca cea mai buna masina din lume e cea mai inchegata masina din lume , cele mai moderne motoare din lume .
Atata timp cat motoarele vor suna ca vioara si consumurile vor fi modeste BMW va domina acest clasament ,
xDrive si DSC-urile in cele mai bune setari , X5-ul cel mai popular suv desi e destul de scump reuseste sa multumeasca cei mai multi oameni,
Atata timp cat BMW va produce ce produce , + un city car si un SUPER Car cred ca cu anii vor BATE nu numai Audi , dar vor bate tot Grupul vag , pentru ca BMW insemna multa , calitate nu in plastic , ci in , transmisie , suspensii ,motoare ,aici oamenii aleg , sport, stabilitate , putere , agresivitate si confort , cam asa stau lucrurile la Bavarezi .
Audi incearca sa le faca pe toate dar nu le reusesc , motoarele la audi cat de bune nu or fi sunt in urma motoarelor de la B-M-W .
Pentru ca BMW inseamna uzina de MOTOARE din MUNCEN ,.
Bayerische Motoren Werke ( BMW-AG)
SI NU STIU DE CE TOT FANI BMW SE AMBALEAZA SI EU SUNT POSESOR SI DE MERCEDES SI DE BMW SI DE AUDI DAR DIFERENTELE SUNT MINORE , FIECARE ARE AVANTAJUL SI DEZAVANTAJUL EI