În mod normal, când BMW vroia să ne arate cele mai noi tehnologii pe care le-a implementat pe automobilele sale eram chemaţi lângă Munchen, într-un mic orăşel numit Garching, unde BMW are unul dintre sediile sale de bază. Aici am văzut de-a lungul timpului diverse tehnologii evoluând de la stadiul de experiment la cel de dotare de serie. Am văzut cum propulsia electrică era testată pe un Mini, am admirat caroseria de carbon a viitorului BMW i3 înainte ca acesta să devină realitate, plus multe alte tehnologii pe care BMW pune accent.
De data aceasta, pe invitaţie scria AFI Palace, Bucureşti. Mai precis una din parcările subterane ale mall-ului de pe bulevadrul Timişoara. Organizat în totalitate de către BMW România, workshop-ul la care am participat a pus accent pe demonstraţiile a patru tehnologii cu care BMW se mândreşte: farurile inteligente, sistemele audio high-fidelity, integrarea aplicaţiilor şi a telefonului inteligent cu sistemul automobilului şi propulsia electrică.
Pe parcursul a două ore pline am trecut prin patru mini laboratoare gândite pentru a scoate în evidenţă respectiva tehnologie. Ne-am împărţit în grupe şi am trecut la treabă.
1. Lumină şi vizibilitate
Într-un colţ întunecat al parcării subterane erau parcate două modele BMW: un X5 şi un Seria 5. Cele două maşini urmau să ne demonstreze două tehnologii BMW de ultimă oră: asistentul de fază lungă şi BMW Night Vision cu Spot dinamic de lumină. Cele două sisteme sunt gândite pentru o vizibilitate sporită pe timp de noapte, mai ales atunci când parcurgem un drum lung. Faza lungă acoperă o distanţă de aproximativ 300 metri (600 metri dacă folosim faruri cu tehnologie Laser), în timp ce faza scurtă acoperă 70-80 metri. Distanţa de frânare, inclusiv timpul de reacţie, pentru un automobil care se deplasează cu viteza de 100 km/oră este de 80 metri. Este esenţial să avem un iluminat optim pe timp de noapte, iar specialiştii BMW au lucrat pentru a face viaţa mai uşoară pentru cel de la volan.
Asistentul de fază lungă este un sistem opţional (158 euro pentru BMW X5) care permite rularea cu faza lungă fără a deranja partenerii de trafic. Sistemul nu este nou, el existând din 2011. Este disponibil pentru aproape întreaga gamă de modele BMW cu excepţia modelelor Seria 1 şi X1. Sistemul foloseşte o cameră de luat vederi amplasată pe parbriz, în dreptul oglinzii retrovizoare. Aceasta identifică ceilalţi participanţi la trafic şi transmite aceste informaţii către creierul electronic care controlează farurile. Acestea se pot roti pentru a crea o zonă "acoperit" care protejează maşina din faţă, sau cea de pe sensul opus de faza lungă. Astfel, cel de la volan nu mai trebuie să schimba manual faza lungă cu cea scurtă ori de câte ori se apropie o maşină din sensul opus sau pe acelaşi sens de rulare. Conul de umbră pe care sistemul îl crează în timp real este impresionant în realitate şi l-am putut observa pe viu în demonstraţia făcută de către specialiştii BMW. Pentru a înţelege cum funcţionează sistemul, filmul de mai jos exemplifică grafic.Al doilea sistem este BMW Night Vision cu spot dinamic de lumină. Sistemul se află acum la a treia generaţie şi permite recunoaşterea pietonilor şi a animalelor mari pe timp de noapte. O cameră cu infraroşii este montată în calandru şi aceasta proiectează imagini pe displayul central din habitaclu. Sistemul este gândit ca un ajutor, siluetele umane şi ale animalelor mari fiind subliniate cu culoarea galbenă. Mai mult, proiectoarelor de ceaţă sunt înlocuite cu spoturi LED ce emit un fascicul de lumină ce este transmis către silueta ascunsă în întuneric pentru a-l face pe cel de la volan atent la poziţia acestuia. Sistemul emite şi o serie de avertismente care sunt afişate pe display-ul de bord şi pe Head-Up Display, dacă acesta există. Pictograma de avertizare indică informaţii despre tipul pericolului (pieton sau animal), precum şi direcţia de deplasare în cazul pietonului. Dacă riscul de impact se menţine, sistemul va emite o avertizare sonoră şi pregăteşte frânarea. La cea mai uşoară atingere a pedalei de frână, sistemul va acţiona puterea maximă de frânare.
2. BMW i3
După lecţia despre sisteme de iluminat inteligente, ne-am mutat pe un circuit improvizat cu conuri. Aici ne aştepta un BMW i3, primul automobil cu propulsie electrică din gama BMW. Eram curios să conduc acest model, mai ales după ce colegul Bogdan l-a testat în Germania. BMW încă nu importă oficial acest model în România, dar a pus la dispoziţia noastră un exemplar cu titlu experimental.
Este primul automobil electric construit de la zero, aşa cum spune BMW, şi, deşi nu l-am condus prea mult, am rămas impresionat de calitatea sa. În primul rând, la interior este loc suficient pentru patru persoane, în ciuda dimensiunilor exterioare compacte. Portierele din spate se deschid invers pentru a facilita accesul la interior. În faţă, spaţiul este chiar impresionant, iar calitatea materialelor folosite este specifică mărcii bavareze. Comanda pentru cutia de viteze automată este amplasată pe un joystick rotativ lângă volan. Acţionăm poziţia D şi pornim în cea mai mare linişte. Maşinile electrice sunt în general silenţioase, dar mai există zgomot de la motorul electric sau ventilatoarele care răcesc setul de acumulatori. În cazul lui i3, liniştea este deplină. În momentul în care ridici piciorul de pe pedala de acceleraţia maşina frânează pentru a recupera energie, dar după un pic de antrenament senzaţia ciudată dispare şi te obişnuieşti rapid cu acest mod de frânare.
Exemplarul pe care l-am condus în cadrul workshop-ului BMW era varianta cu propulsie electrică (fără motor termic adiţional care extinde autonomia). Motorul electric furnizează 170 CP şi 250 Nm. Puterea este transmisă către puntea spate, iar energia electrică este stocată într-un set de acumulatori amplasat sub podeaua maşinii. Un element caracteristic modelului i3 este caroseria fabricată din CFRP (Carbon Fiber Reinforced Plastics) şi aluminiu, materiale ce permit păstrarea masei totale a maşinii la o valoare mică. Cu acumulatorii încărcaţi, BMW i3 poate parcurge între 130 şi 160 km.
3. Bang & Olufsen
Încă fascinaţi de imersiunea în lumea automobilelor electrice, ne-am mutat la laboratorul cu numărul trei. Lecţia: sisteme audio de înaltă calitate. BMW vrea să ofere clienţilor săi o experienţă premium totală.
Astfel că, pe lângă comportamentul rutier exemplar şi interiorul finisat cu materiale de calitate, BMW oferă şi sisteme audio de înaltă calitate. Şi pentru că a dorit ca sonorizarea de top să fie fără reproş, BMW a apelat la specialişti. Astfel, sistemul audio creat de Bang&Olufsen pentru modelele BMW este unul din reperele din industrie. Bang&Olufsen este o marcă din Danemarca, specializată în soluţii audio-video premium.Sistemul creat pentru BMW (ce poate fi regăsit pe modele ca Seria 7, Seria 6, Seria 5, X5 sau X6) se remarcă prin tehnologia de înaltă fidelitate ALT (Acoustic Lens Technology) ce permite distribuţia clară a sunetelor de frecvenţă înaltă. Bang & Olufsen foloseşte 16 incinte acustice şi o putere de 1200 W pentru a transforma fiecare BMW într-o sală de concerte. Am experimentat sunetul la bordul unui Seria 7. Claritatea şi calitatea sunetului este mai mult decât impresionantă, indiferent de volumul la care alegem să ascultăm muzică. Mai mult, două setări simple pot transforma zona unde sunetul este canalizat. Astfel, putem alege ca muzica să se audă în special în zona din faţă pentru ca pasagerii din spate să poate purta liniştiţi o conversaţie sau putem alege ca sunetul să fie la fel de clar în toată maşina.
4. BMW Apps
Ultimul laborator la care am participat în cadrul workshop-ului BMW de la Bucureşti a fost dedicat aplicaţilor BMW pentru telefoanele inteligente şi integrarea lor cu sistemul infotainment al automobilului. BMW Group a fost unul dintre primii producători care au oferit aplicaţii internet în dotarea automobilului. Conceptul BMW permite nu doar integrarea plicaţiilor proprii, ca BMW Connected sau Mini Connected, dar şi a celor third-party, create de dezvoltatori externi. Este suficient ca noua aplicaţie să fie instalată pe telefon şi acesta să fie conectat prin cablu USB cu sistemul automobilului.
Universul aplicaţiilor este în continuă expansiune, iar acestea sunt compatibile cu toate automobilele care au funcţia Apps instalată, indiferent de anul de fabricaţie. Principala direcţie de dezvoltare este în zona audio.
În România, melomanii pot asculta muzică prin aplicaţiile Aupeo! şi Deezer. Pentru radio online sunt oferite webradio din BMW Connect şi TuneIn Radio. Pentru ştiri avem la dispoziţie Stitcher Radio şi n-tv, audiobooks-urile se pot accesa prin Audible şi Snippy, iar funcţiile social media sunt asigurate prin integrarea Facebook, Twitter sau Glympse.
Aplicaţia de iPhone GoPro este compatibilă şi pentru BMW, astfel că utilizatorul poate comanda camera GoPro direct din automobil, cu preview pe ecranul iDrive (doar pentru GoPro Hero 3+). M Laptimer este o aplicaţie de telemetrie completă: înregistrează date complete în timpul condusului sportiv – de la unghiul volanului, viteză sau apăsarea pedalelor de acceleraţie şi frână, la forţele G sau consum.
În cadrul workshop-ului am experimentat majoritatea aplicaţiilor la bordul noului BMW Seria 2 Active Tourer, folosind un iPhone conectat prin cablul USB.
....sunteti siguri?
Distanţa de frânare pentru un automobil care se deplasează cu viteza de 100 km/oră este de 80 metri.
si o caruta cu "sase cai frumosi" franeaza mai repede
poate vreti sa spuneti 33-36 m..
of of...
Informaţia a plecat de la mine şi o pot explica. În primul se consideră un timp de reacţie de aproximativ 1 - 1,2 secunde până la apăsarea pedaliei frână. Poate chiar mai mult în cazul unui şofer nexeprimentat. E nevoie de timp pentru procesarea pericolului şi pentru a muta piciorul de pe accelraţie pe frână. Inclusiv răspunsul instalaţiei de frânare înseamnă câteva fracţiuni pierdute.
Un stil de condus ideal ar însemna călcâiul în piciorului drept aşezat în dreptul frânei pentru o reacţie rapidă. Dar nu ştiu câţi conduc aşa. Consider că estimarea de 1- 1,2 secunde e foarte optimistă.
La 100 km/h o secundă însemană aproximativ 28m, 1,2 secunde înseamnă 33m.
Apoi distanţele de frânare comunicatele la teste se fac în contextul unei apăsări foarte puternice şi până la fund a pedalei de frână. Din păcate, şi asta o spun pe baza unei experienţe lunig la evenimente de condus, puţi ştiu să folosească frâna pentru o frânare urgentă, astfel că timpul de frânare poate creşte considerabil.
În final, dacă considerăm că la 100 km/h, până la prima reacţie maşina parcurge deja 30-40 de metri (poate chiar mai mult în cazul unui şofer neeperimentat) şi încă 35-60 de metri până la oprire, aveţi rezultatul final undeva între 65 şi 100 de metri. Distanţa de frânare poate să crească şi mai mult în cazul în care carsoabilul e murdar, umed sau nergulat, anvelopele sunt tocite sau sistemul de frânare nu este în stare de funcţionare perfectă.
Am insistat cu explicaţii considerând că acesta este un aspect foarte important în ceea ce priveşte siguranţa rutieră. Sper să vă gândiţi la cifrele astea de fiecare dată când conduceţi cu 100 km/h sau mai repede.
Sper că nu am fost prea didactic şi chiar consideraţi utilă informaţia.
Doar 1 bar diferenta pe o roata poate face diferenta intre un derapaj violent si o tinuta de drum perfect normala, pe traiectoria dorita.
Se intampla multe accidente din cauza asta si majoritatea nu afla niciodata cauza reala pentru care au pierdut controlul, neputand uneori sa-si explice cum s-a intamplat si de ce.
Aproape toate benzinariile au pompe de aer, nu cred ca-i greu sa tragi langa o pompa de aer dupa ce ti-ai facut plinul (ma rog...) si sa-ti verifici presiunea.