După o campanie de marketing de câteva luni în care BMW a publicat imagini sub camuflaj sau diverse informații tehnice, constructorul german a prezentat oficial noul Seria 8 Cabrio. Decapotabila constructorului bavarez va fi asamblată în cadrul fabricii din Dingolfing, Germania, iar debutul comercial este programat pentru luna martie 2019.
Noul Seria 8 Cabrio integrează un plafon din material textil, în timp ce restul elementelor de design sunt preluate de pe coupe-ul din care derivă. Decapotabila producătorului bavarez va fi disponibilă în două versiuni, în funcție de sistemul de propulsie: M850i xDrive Cabrio și 840d xDrive Cabrio.
BMW Seria 8 Cabrio: date esențiale
● Noul Seria 8 Cabrio are o lungime de 4.843 de mm, o lățime de 1.902 mm și o înălțime de 1.339 de mm. Ampatamentul măsoară 2.822 de mm, iar la interior pot lua loc până la patru persoane.
● BMW oferă un plafon din material textil acționat electric. Timpul necesar pentru ridicarea sau coborâtea acestuia este de 15 secunde. Totodată, producătorul german spune că această acțiune poate fi realizată până la viteze de maxim 50 km/h.
● Standard, noul Seria 8 Cabrio este echipat cu faruri full-LED, dar opțional clienții pot alege blocurile optice BMW Laserlight. Stopurile sunt disponibile doar într-o variantă full-LED, în timp ce sistemul de evacuare integrează două terminații.
● În funcție de motorizarea aleasă, clienții vor putea comanda o serie de pachete de caroserie. Cei care vor alege varianta 840d xDrive Cabrio vor avea la dispoziție pachetul M Sport. Acesta vine cu o serie de elemente de caroserie (elementele prizelor de aer, terminațiile sistemului de evacuare, difuzorul spate și grila frontală) dezvoltate de divizia de performanță a constructorului german.
● În cazul versiunii M850i xDrive Cabrio, clienții vor putea opta pentru pachetul Carbon. În acest caz, elementele prizelor de aer, carcasele oglinzilor laterale și anumite accesorii prezente pe spoilerul spate sunt fabricate din CFRP (Carbon Fiber Reinforced Plastic).
● BMW propune un interior modern și minimalist prin care pune accentul pe latura sportivă a condusului.
● Modelul beneficiază de un instrumentar digital de bord cu o diagonală 12.3 inch și de cea mai recentă versiune a sistemului de infotainment BMW.
Sistemul multimedia integrează un ecran tactil cu diagonala de 10.25 de inch. De asemenea, sistemul Head-Up Display este disponibil pe lista de dotări standard.● Capacitatea standard a portbagajului este de 350 de litri.
● Scaunele sport vin standard cu tapițerie din piele Vernasca.
● Pentru interior, BMW a pregătit pachetul M Sport. Acesta vine standard pe varianta M850i xDrive Cabrio și opțional pe versiunea diesel 840d xDrive Cabrio. Pachetul M Sport oferă scaune sport M, un volan M, covorașe speciale și pedale M. Cei care aleg pachetul M Technic Sport vor primi și centuri de siguranță negre cu accente cusute în nuanațele diviziei M.
● Standard, Seria 8 Cabrio este oferit cu un sistem audio Harman Kardon cu 12 incinte, în timp ce clienții vor putea alege și varianta de top dezvoltată de Bowers & Wilkins.
● Așa cum anticipam în urmă cu câteva săptămâni, BMW Seria 8 Cabrio preia motorizările lui Seria 8 Coupe. Astfel, clienții pot alege fie un propulsor pe benzină, fie un motor diesel.
● Fanii motoarelor diesel au la dispoziție unitatea cu șase cilindri în linie de 3.0 litri care produce 320 de cai putere la 4.400 rpm și 680 Nm între 1.750 și 2.250 rpm. Propulsorul este cuplat la o cutie automată cu 8 rapoarte Steptronic Sport, iar resursele sunt genstionate și cu ajutorul unui sistem de tracțiune integrală xDrive. În aceste condiții, accelerația de la 0 la 100 km/h are loc în 5.2 secunde (+0.3 secunde comparativ cu versiunea Coupe), iar viteza maximă se oprește în dreptul valorii de 250 km/h. Consumul mediu mixt anunțat de BMW pentru varianta 840d xDrive Cabrio este cuprins între 5.9 și 6.3 litri la 100 de kilometri.
● Cei care vor un motor pe benzină pot miza pe serviciile unui V8 de 4.4 litri. Acesta dezvoltă 530 de cai putere la 5.500 rpm și 750 Nm între 1.800 și 4.600 rpm. Și în acest caz, nemții propun o cutie automată Steptronic Sport cu 8 trepte și un sistem de tracțiune integrală xDrive. 3.9 secunde (+0.2 secunde comparatic cu varianta Coupe) sunt suficiente pentru sprintul 0 - 100 km/h, în timp ce viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h.
Pentru versiunea M850i xDrive Cabrio, BMW anunță un consum mediu mixt de 9.9-10 litri/100 de kilometri.● Transmisia oferită de BMW poate fi operată manual prin intermediul padelelor amplasate în spatele volanului. Pentru plecări rapide, nemții au introdus și o funcție de Launch Control.
● Alte dotări standard sunt suspensia Adaptive M cu amortizoare controlate electronic și direcția integrală, care în cazul celor de la BMW poartă numele Integral Active Steering. Conform BMW, până la viteze de maxim 75 km/h, roțile de pe puntea spate virează în direcția opusă celor de pe puntea față. La viteze mai mari de 75 km/h, roțile spate virează în direacția celor de pe față.
● Pe versiunea M850d xDrive Cabrio, diferențialul M Sport este oferit standard, în timp ce pe varinta 840d xDrive Cabrio, acesta face parte din pachetul M Technic Sport. Barele stabilizatoare active fac parte din pachetul M Suspension Professional. Sistemul de frânare M Sport este și el oferit opțional pe versiunea echipată cu motorul diesel.
● Așa cum era normal, noul Seria 8 Cabrio este oferit cu o gama variată de sisteme de siguranță sau de asistare. Standard, nemții oferă un pilot automat cu funcție de frânare (funcționează începând cu 30 km/h). Opțional, BMW propune varianta Active Cruise Control cu funcție Stop&Go. Pachetul Driving Assistant vine și el standard și oferă următoarele: Lane Departure Warning, Lane Change Warning, Collision Warning, Pedestrian Warning cu funcție City Braking, Speed Limit Info, Rear Cross Traffic Alert și Rear Collision Warning.
● Pachetul Driving Assistant Proffesional (opțional) integrează pilotul automat adaptiv cu funcție Stop&Go, dar și următoarele tehnologii: Priority Warning, Wrong-way Warning și o versiune avansată a sistemului Cross Traffic Alert. Pe lista de opționale, clienții vor găsi BMW Night Vision și Parking Assistant Plus.
Tot e bine că nu mai are pavilionul de Mustang al coupe-ului, dar spatele-i la fel de inutil *complicat*, cu rezultat final aducînd c-o reparație imperfectă după ciocnirea cu tramvaiul 41. :-)
Privindu-l, mă-ntreb dacă va atinge vreodată statutul de cult al 507-ului. Ori măcar al fostei Serii 8.
Mă gîndeam să-l întreb într-o ședință de spiritism pe Albrecht von Goertz,dar cred că nu mai e nevoie...