Noua generație Audi A4 a ajuns deja pe piață și, odată cu ea, și varianta de caroserie pentru familiști, A4 Avant. Prin urmare, gama ar mai trebui să facă loc și unui înlocuitor pentru actualul A5, varianta coupe a sedanului de clasă medie.
Noul Audi A5 va fi dezvăluit la aproape un an de la debutul sedanului în cadrul unui eveniment special, care va avea loc la Ingolstadt, acolo unde își are originile compania germană.
Pentru a marca cum se cuvine lansarea, Audi a apelat la ajutorul unui artist maghiar, care va proiecta, vreme de cinci zile, un spectacol de lasere și lumini în fața clădirii emblematice Audi Forum. Nu vor lipsi modele coupe clasice (12 la număr) și spectacole de muzică. 55 de proiectoare se vor asigura că artistul maghiar va proiecta un spectacol unic.
”Această experiență artistică este un mod de a le mulțumi oamenilor din Ingolstadt și angajaților noștri. Asta pentru că în Ingolstadt am dezvoltat noul Audi A5 Coupe, îl vom produce aici și îl vom dezvălui aici în premieră mondială. Debutul oficial se va consemna în data de 2 iunie”, a declarat Toni Melfi, directorul de comunicare Audi.
Noul Audi A5 va fi dezvoltat pe platforma MLB a grupului Volkswagen și va beneficia de aceleași motorizări diesel și benzină ca în cazul fratelui cu patru uși. Modelul va încerca să revină puternic în segmentul coupe-urilor medii, acolo unde activează în prezent Mercedes Clasa C Coupe, BMW Seria 4 și Cadillac ATS Coupe.
Comentarii (0)