BMW Seria 2 primeşte pachetul M Performance

de Bogdan Mirică
Joi, 28.11.2013
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW a detaliat accesoriile pe care le va oferi alături de pachetul M Performance pentru coupe-ul Seria 2, programat să ajungă pe piaţă în luna martie a anului viitor.

BMW a anunţat extinderea pachetului M Performance pentru modelul Seria 2, prezentat în premieră mondială în această toamnă. Coupe-ul german vine cu accesorii estetice noi, dar şi cu ceva mai multă putere sub capotă.

Lista propusă de designerii bavarezi include finisaje cromate sau negre pentru terminaţiile evacuărilor şi pentru grila faţă, un kit aerodinamic cu extensie pentru spoilerul frontal şi diverse fante de aerisire noi, precum şi praguri laterale şi un deflector posterior.

Cei care apreciază sportivitatea pot opta şi pentru jante M cu mai multe tipuri de design, cu o dimensiune de 19 inch, în spatele cărora se ascund etrieri galbeni, roşii sau portocalii. Cei care vor să ducă la maxim conceptul de personalizare pot alege mai multe detalii din fibră de carbon, dungi negre pentur caroserie şi inscripţia M Performance.

Esential 200 de cai putere oferă versiunea 220d Coupe după aplicarea pachetului M Performance.
40 de Nm în plus primeşte versiunea 220d odată cu pachetul M Performance.
La interior, BMW foloseşte multă piele Alcantara şi multe inserţii din fibră de carbon, precum şi pedale din aluminiu.
Pe lângă toate aceste îmbunătăţiri estetice, pachetul M Performance presupune şi instalarea unui suspensii sportive, cu amortizoare ceva mai rigide şi o gardă la sol coborâtă cu 20 de mm.

Pentru versiunea 220d Coupe, BMW a ridicat potenţialul unităţii de patru cilindri şi 2.0 litri cu 16 cai putere şi 40 de Nm. Aşa se face că resursele totale au ajuns la 200 de cai şi 420 Nm. În cazul versiunii M235i, pachetul M Performance aduce şi un diferenţial cu alunecare limitată, dar şi o evacuare cu un sunet ceva mai pronunţat.

Toate accesoriile M Performance vor fi disponibile începând cu luna martie a anului viitor, atunci când BMW Seria 2 ajunge pe piaţă.

Comentarii (2)

  • Mai bine ar scoate versiunea sedan....ar arata mai bine !
    5 9
  • Arata bestial!
    5 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru