Începând din acest sezon, MotoGP va avea un nou Safety Car. Mașina de siguranță care va fi folosită în timpul neutralizării curselor este noua generație BMW M5 Touring. Noua mașină oficială a fost prezentată în Bangkok, capitala Thailandei, acolo unde va fi găzduită prima cursă din noul sezon de MotoGP.
Noul Safety Car al celui mai mare campionat de motociclism din lume este vopsit predominant în negru în combinație cu culorile tradiționale ale diviziei BMW M: roșu, alb și două nuanțe diferite de albastru. Noua generație BMW M5 Touring a fost prezentată în noiembrie 2024 și este prima generație electrificată a modelului de performanță.
Sub capota noului M5 Touring se ascunde un motor V8 hibrid de 4.4 litri, turbo, care dezvoltă 727 de cai putere și un cuplu de 1000 Nm. În afară de culorile speciale, singura modificare adusă lui BMW M5 Touring este un girofar.
Noul sezon MotoGP va începe în Thailanda. Prima cursă este programată în 2 martie.
via BMW
Bleah