În a doua jumătate a acestui deceniu, BMW M va lansa primul său model electric de performanță. Cel mai probabil, ar putea fi vorba chiar de către viitoarea generație M3, prima care va fi oferită exclusiv cu motoare electrice. Alături de acest model, constructorul bavarez se gândește chiar și la o versiune electrică a lui X3 M.
Acum au apărut informații în presă despre configurația viitoarelor modele electrice ale diviziei. Potrivit spuselor lui Frank van Meel, șeful BMW M, unul dintre aceste modele va avea două motoare electrice, care antrenează exclusiv roțile din spate. Evident, vor exista și versiuni xDrive cu tracțiune integrală și care ar putea fi mai rapide. Însă, un avantaj al configurației cu două roți motrice pe puntea din spate este o greutate mai mică.
Van Meel mai precizează că motoarele electrice trebuie să fie mici ca dimensiuni, dar puternice în același timp. De asemenea, șeful diviziei mai spune că inginerii mărcii trebuie să găsească o soluție pentru răcirea optimă a motoarelor, pentru ca acestea să livreze un nivel constant de performanță.
La final, inclusiv bateria trebuie să fie construită în așa fel încât să facă față cerințelor de performanță.Primele modele electrice BMW M ar urma să fie lansate abia în 2027.
via Motor1
1. corect/incorect electricele sunt mai (usor) performante decat termicele
2. simpla constatare
adica, efortul depus pentru a obtine performante similare cu al unui ICE este mai mic
PS. pe romaneste si pe placul unora...orice "prost" poate face o masina electrica performanta.
Cel mai bun exemplu este cati retarzi transforma un amarat de BMW 2.0 dizal intr-un morman de fiare vechi! Ca el a cumparat BMW in baza reclamelor la performanta si la cum face drift controlat.
Numai ca viata bate filmul si multi nu au bani de anvelope, asa ca pierd controlul volanului si fac drift necontrolat ajungand prin santuri, pomi si parapeti, sau mai grav, pe contrasens sau trotuar omorand oamenii nevinovati.
Cat despre motorizari, se demonstreaza incet ca BMW a mancat castraveti murati cu termicele inca vreo 20-30 de ani, ca sa scape de stocurile vechi. In realitate, baga bani la greu in iX, I3, i5, i7 si multe alte modele full electrice sau PHEV.
Deci aia care comentau pe aici acum vreo 2-3 ani in urma, vad deja directia nu dupa 10 ani, ci doar dupa 2-3 ani.
Si daca nu se adapteaza pietei, nu e problema, exista Kia, Tesla, Volvo, Hyundai si incetisor apar rivali din China pentru germani. Oricum cine cumpara BMW, il ia pentru semn, deja sunt alte marci mult mai performante.
polemica? cine crezi ca intra in polemica cu tine? am dat o explicatie punctuala (asa cum vad eu lucrurile). Ceea ce vrei tu nu ma priveste. Polemizeaza la piata pretul carofilor si sistemul de supravghere a SRI cu vecinii de pe scara.
PS voi constata, a tz-shpea oara, disparitia ta.