BMW le dă peste nas cârcotașilor: monovolumul Seria 2 se vinde ca pâinea caldă

de Bogdan Mirică
Joi, 10.11.2016
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
BMW Seria 2 Active Tourer ne demonstrează că nu trebuie să ai propulsie spate și să fii sportiv ca să fii îndrăgit de clienți. Modelul german este al treilea cel mai vândut monovolum în Europa, anul acesta.

Chiar dacă decizia de a produce un monovolum cu tracțiune față a fost primită cu roșii aruncate la scenă deschisă din partea puriștilor, BMW s-a încăpățânat să creadă că va putea să se bucure de succes și în acest segment. Un segment în care activa de mai multă vreme rivalul Mercedes Clasa B.

Pariul făcut de BMW se pare că a dat roade. Vânzările europene înregistrate anul acesta până în luna septembrie ne arată că BMW Seria 2 Active Tourer a depășit nume consacrate din segment. Se pare că bavarezul, împreună cu varianta sa cu șapte locuri (Seria 2 Grand Tourer), a fost al treilea cel mai vândut monovolum european, fiind depășit doar de Citroen C4 Picasso și Volkswagen Touran.

BMW Seria 2 Active Tourer a reușit astfel să devanseze modele cu tradiție ca Renault Scenic și Ford C-Max. Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât vorbim despre un monovolum premium, ușor mai scump decât cele amintite mai sus.

Urmareste Automarket
BMW și-a văzut îndeplinit și visul de a-și depăși rivalul direct, Seria 2 Active Tourer fiind mai bine vândut în cele nouă luni ale lui 2016 decât rivalul Mercedes Clasa B.

Evoluția bună de până acum va fi greu de menținut. Analiștii susțin că acesta ar fi vârful vânzărilor lui Seria 2 Active Tourer, întrucât tot mai mulți clienți se îndreaptă către segmentul SUV-urilor. Piața europeană a monovolumelor a scăzut cu 7.1% în septembrie. De asemenea, succesul lui Seria 2 Active Tourer este amenințat și de lansarea noului Renault Scenic, pus în vânzare recent pe piața europeană. 

Comentarii (3)

  • pt,marcile care stiu sa faca o masina versatila si spatioasa pt familisti e o paine de mancat...pt celelalte marci ( unii japonezi care vand putin pr ca nu promoveaza monovolumele, vezi de exemplu Mazda 5, Toyota Verso, Honda FRV, Nissan Note, Mitsubishi Grandis ) strugurii sunt acri si nu ii mai cultiva...
    2 6
  • @arhitect: in Asia se vand foarte bine masinile enumerate de tine. Nu stiu cum e in rest, dar Europa nu mai indragete stilul asta. Si daca s-or vinde 10.000 de masini pe an, iar tu esti pe locul 3 cu 100 buc., esti tare nene !
    4 1
  • http://left-lane.com/european-sales-2016-first-half-midsized-mpv-segment/

    Vanzari comparative cu segmentul mini (daca nu te uiti la Fiat).
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru