Chiar dacă fanii brandului nu agreează foarte mult modelele din seria GT, noul BMW Seria 6 GT, înlocuitorul vechiului Seria 5 GT, nu este privat de tratamentul sportiv al diviziei M.
Prin urmare, modelul proaspăt lansat de bavarezi poate fi comandat de către viitorii săi clienți cu mai multe accesorii gândite de divizia de performanță.
Printre accesorii se numără și o nouă evacuare sportivă, menită să modifice sunetul final al versiunilor 630i și 640i xDrive. Terminațiile pot fi rotunde sau trapezoidale și pot fi comandate cromat sau cu fibră de carbon.
Caroseria este finisată și ea într-o nuanță nouă, denumită Frozen Black, și combinată cu dungi gri sau negre.
Interiorul vine personalizat cu un volan M îmbrăcat în piele și Alcantara, cu praguri care primesc logo-ul M și cu un set de covorașe personalizate.
Comentarii (0)