BMW face ultimele pregătiri pentru Salonul Auto de la Geneva. În cadrul evenimentului elveţian, constructorul bavarez va prezenta publicului noul Seria 3 GT, dar şi o versiune finală a modelului electric i3. Acesta va sta alături de alte două concepte electrice, i3 Coupe şi i8.
Aşa cum vă anunţam şi în trecut, i3, primul model electric al germanilor, va oferi publicului şi o versiune cu autonomie extinsă, echipată şi cu un motor convenţional. În comunicatul oficial emis astăzi de BMW, se arată că i3 şi al său tren de propulsie eDrive va avea nevoie de o încărcare completă la un interval de două-trei zile dacă maşina este utilizată într-un mediu urban.
Tot în comunicat se arată că autonomia pur electrică se va situa între 130 şi 160 de kilometri, adică suficient pentru nevoile urbane.
Alături de motorul electric şi bateria litiu-ion, BMW va oferi, pe versiuni superioare, şi un motor convenţional, capabil să acţioneze ca generator pentru baterie. Propulsorul va avea doi cilindri şi va fi împrumutat de la divizia de motociclete BMW Motorrad.Atunci când bateria va fi complet încărcată, iar micul rezervor va fi umplut cu benzină, autonomia ar trebui să atingă o valoare maximă de 300 de kilometri.
Automarket.ro la Salonul de la Geneva 2013
Automarket va fi prezent în perioada 4-6 martie la Salonul de la Geneva şi vă va prezenta live pe site şi pe pagina de Facebook ultimele noutăţi, informaţii şi imagini de la standurile constructorilor auto prezenţi la evenimentul din Elveţia.
via BMW
Spor la treaba baieti !
Concluzia unui cititor neutru ar fi ca primele doua concluzii sunt total false.