Modelul electric BMW i3 a fost disponibil până în prezent și într-o versiune cu range extender, care a permis o creștere a autonomiei prin utilizarea unui motor pe benzină cu doi cilindri de 0.65 litri care are rolul de generator.
Prin această strategie, BMW a oferit o alternativă clienților care doreau o mașină electrică, dar nu erau mulțumiți de autonomia versiunii 100% electrice. Totuși, BMW a decis să scoată din oferta de pe piața europeană versiunea cu range extender a lui i3, iar oficialii companiei bavareze justifică această hotărâre prin faptul că au anunțat la sfârșitul lunii septembrie introducerea unui acumulator de capacitate mai mare.
Astfel, acumulatorul de 33 kWh a fost înlocuit cu un acumulator de 42.2 kWh care oferă o autonomie maximă de 310 kilometri conform noului standard WLTP. Inginerii BMW afirmă că, într-un regim de utilizare normală în mediu urban, la o temperatură exterioară de 20 de grade și cu sistemele de încălzire sau aer condiționat active, autonomia reală este de circa 260 de kilometri.
Prin urmare, BMW a anticipat că viitorii clienți vor comanda noua versiune cu autonomie de 310 kilometri și că nu vor mai fi interesați de varianta cu range extender, astfel că au scos-o din producție și din oferta curentă.
Versiunea va rămâne însă disponibilă în continuare în SUA și China.
Via Autocar
Era un singur motor, doi cilindri opuși, preluat de la BMW Motorrad. Acesta acționa un generator electric.