BMW Driving Experience: prima școală de pilotaj înființată de un constructor auto împlinește 40 de ani și are în componența sa un român

de Bogdan Mirică
Luni, 24.04.2017
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
În anul 1977 BMW era primul constructor auto care înființa o școală de pilotaj. La 40 de ani de atunci, școala încă mai funcționează și îl are printre instructori și pe românul Claudiu David.

După ce a sărbătorit 100 de ani de la înființare în 2016, BMW are încă o aniversare importantă și în 2017. Germanii au împlinit 40 de ani de la înființarea BMW Fahrer Training, adică prima școală de pilotaj a constructorului german.

Nu a fost o premieră doar pentru BMW, ci și pentru întreaga lumea auto, întrucât era prima școală de pilotaj înființată de un producător auto. Se întâmpla în anul 1977, iar la cârma școlii se afla Rauno Aaltonen, celebru pilot de raliuri.

La 40 de ani de atunci, BMW continuă să ofere cursurile de pilotaj, dar și-a diversificat aria de instruire. În prezent, bavarezii oferă programe active de condus în peste 30 de ţări de pe cinci continente. Există cursuri pentru cei care vor să învețe să piloteze în siguranță, pentru cei care vor să piloteze pe gheață, pentru cei care vor să conducă mașini electrice sau pentru cei care își doresc expediții prin Namibia și Africa de Sud alături de X5.

Printre cei mai importanți instructori ai școlii BMW Driving Experience se află și pilotul român Claudiu David.

Acesta activează de 10 ani în cadrul școlii BMW şi este unul dintre puţinii instructori la nivel mondial responsabili cu pregătirea altor traineri.

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru